Nuntă în Bucovina bunicilor noștri
Damian Gicoveanu

Damian Gicoveanu

Cum se desfășura o nuntă în Bucovina bunicilor noștri

Conceptul nunții s-a schimbat enorm de-a lungul anilor și continuă să o facă din ce în ce mai mult. Modul de organizare și tradițiile care intră în cadrul unui astfel de eveniment sunt diferite de la o generație la alta și de la o zonă la alta. În cele ce urmează însă îți voi povesti despre cum arăta o nuntă în Bucovina bunicilor și părinților noștri, cei care facem parte azi din generațiile Y și Z.

Obștea satului avea pe atunci un cuvânt puternic de spus în uniunea tinerilor, iar una dintre cele mai mari îngrijorări ale oamenilor care trăiesc la sat este și în ziua de astăzi una care ne arată că în asemenea comunități restrânse influența celor din jur este covârșitoare.

Mă refer la veșnica temere că ce-o să zică lumea dacă facem aia sau cealaltă. Iar dacă tinerii de astăzi au învățat să treacă puțin câte puțin peste această dependență de comunitatea rurală în mijlocul căreia trăiesc, bunicii și părinții noștri nu mai au cum să o facă.

Iar în cazul nunții, lucrurile nu erau câtuși de puțin diferite, pentru că un asemenea eveniment nu avea doar implicații personale, ci și unele colective. O nuntă între doi tineri din sat însemna întemeierea unei noi familii pe care comunitatea trebuia să o accepte și să o ajute.

Nuntă în Bucovina bunicilor noștri

Pețitul

Înainte de căsătorie părinții vegheau strașnic asupra odraslelor lor, iar fetele erau mereu însoțite de mame la orice petrecere din sat. Atunci când doi tineri se înțelegeau între ei cu privire la căsătorie, următorul pas era simplu: înștiințarea părinților sau pețitul.

Dar acest lucru nu se făcea oricum.

Viitorul mire trebuia să meargă cu părinții săi la mireasă acasă, ducând cu el o sticlă de rachiu. Se încingea o petrecere între cele două familii la finalul căreia tânărul aducea la cunoștința părinților fetei dorința lui de a se căsători cu aceasta. Desigur, în treacăt fie spus, gura satului ducea de obicei aceste vești către părinții fetei cu mult timp înainte ca tânărul să le calce pragul, dar asta nu conta. Tradiția trebuia respectată.

Dacă părinții fetei acceptau, totul era bine și frumos, iar cele două familii treceau la pasul următor: stabilirea zestrei și a contribuțiilor pe care fiecare familie urma să le ofere tinerilor pentru ca aceștia să-și poată începe și organiza propria gospodărie. Se dădeau animale, pământ și alte bunuri care urmau să-i ajute pe tineri să facă primii pași în afara ocrotirii pe care le-o ofereau părinții.

Totodată, se stabilea și ziua nunții, care de regulă avea loc în câteva săptămâni. Nu exista logodnă de luni sau ani de zile, așa cum suntem noi obișnuiți astăzi.

Anunțarea satului

Pentru că ziceam mai sus că obștea sătească juca un rol deosebit de important în buna desfășurare a unei nunți, imediat după ce familiile viitorilor miri se înțelegeau între ele, trebuia anunțată comunitatea. Acest lucru se făcea prima dată prin intermediul preotului din sat, care avea datoria să anunțe în cadrul slujbei din următoarea duminică, viitoarea nuntă.

Vă vine sau nu să credeți, acest obicei s-a păstrat până în zilele noastre.

Nuntă în Bucovina bunicilor noștri

Vătăjeii și druștele

Aceștia erau echivalentul cavalerilor și domnișoarelor de onoare de astăzi. Desigur, se subînțelege că vătăjeii erau aleși de mire iar druștele de mireasă.  Primii aveau datoria să umble prin sat cu o sticlă de rachiu și să cheme lumea la nuntă, oferindu-le o invitație verbală care suna cam așa: ”Din partea socrilor mari și mici luați o dușcă de rachiu și vă roagă să poftiți la nuntă!

Datoria druștelor era aceea de a pregăti pentru nuntă casa mirelui și a miresei, în așteptarea oaspeților. Erau ajutate de o corceriță (femeie răspunzătoare de mâncarea de la nuntă) și de un vătăjel de casă (bărbat însărcinat cu buna desfășurare a ceremoniei).

În tot acest timp, mirele și mireasa mergeau pe la nașii de botez să-i cheme drept nași de cununie.

Ziua nunții

În Bucovina, în ziua nunții era forfotă mare. Vătăjeii veneau la casa mirelui cu niște bețe frumos împodobite pe care druștele prindeau câte o batistă cusută cu motive florale. La casa miresei, aceasta era ajutată tot de druște să se pregătească, în timp ce o femeie îi cânta:

Plângi mireasă și suspină
Că mergi la casă străină,
Să plângi și să lăcrimezi,
După binele ce-l pierzi,
După ce te-ai mărita

N-o mai fi ca la mă-ta,
Că ți-ai luat bărbat, nu tată,
Să nu te bată vreo dată,
Nu te-o bate cu bota,
Dar ți-o zice cu vorba!

Încurajator, nu-i așa?

Dincolo, la casa mirelui, acesta se pregătea să plece după mireasă. Indiferent de distanța dintre cele două case se mergea cu sania sau cu căruța, în funcție de anotimp. Mirele era însoțit de vătăjei călare, iar în căruță sau în sanie erau așezate cergi și țoale alese.

Vătăjeii aveau și ei niște poezii de recitat în gura mare, în dulcele grai bucovinean:

Pentru mire

Vai săracu mirili,
Tremurâ ca cânili,
Că-i rămân drăguțîli,
Șî sî duci binili!

Pentru vătăjei

Vătăjel, geantă de piele,
Ai striga da’ n-ai măsele.
Și ți-o mai căzut ș-un dinte,
Cu drușca n-ai fost cuminte!

Pentru druște

Săracele druștili,
O făcut găluștili,
Și nu o avut măsură,
Că nu ni încap în gură!

Pentru socrul mare

Să trăiască socru mare,
Nici obghele-n opinci n-are,
Da-i fălos ca curcanu’
Că-și însoară fecioru’!

Pentru soacra mare

Soacrî mare, soacrî mare, 
Ți-am adus ceptănătoare
Să te ceptene pe cap,
C-o bucat’ di lemn di fag.
Pe unde te-a ceptăna,
Șapte ani nu te-o mânca!

Pentru nași

Bucură-te nașule,
Nașule pungașule,
Să porți pene de păuni,
Să botezi și să cununi!
Vai săraca nănașa,
Îi urâtă ca cioara,
Îi urâtă și pârlită, 
S-o mânânce nașu’ friptă!

Oricum, trebuie să recunoașteți că înaintașii noștri din Bucovina aveau imaginație, nu glumă.

Alaiul mirelui, dat fiind faptul că era însoțit de muzicanți (ceea ce se mai întâmplă și în zilele noastre) făcea ditamai zarva pe drum, scoțând toți sătenii din casele lor.

Nuntă în Bucovina bunicilor noștri

Câteodată, drumul era blocat cu bușteni de către foști pretendenți la mâna miresei, ceea ce însemna că mirele trebuia să negocieze cu ei permisiunea de a continua drumul oferindu-le o plată. Respectiva plată purta numele de ”hulpe” și consta într-o vadră de vin sau câteva sticle de rachiu.

Ajunși la casa miresei, vătăjeii deschideau porțile pentru mire, iar vătăjelul de casă se adresa socrilor mici în felul următor:

Am plecat pe cale cu roua neluată
La casa cu floare nescuturată,
Sub cerul cu stele,
Cu luna și soarele,
Din câmpul cu flori mirositoare
Și de primăvară-mbătătoare.
La poarta dumneavoastră am descălecat
Să vă cerem zâna pentru al nostru împărat!
Am venit ca floarea să o luăm
Și la mire înflorită s-o ducem!

Căci aici înflorește dar nu rodește,
Că locul nu-i priește
Și se ofilește.
S-o luăm cu alai,
S-o ducem pe șapte cai
Cu frâiele zugrăvite,
Cu cozile împletite
Și copite poleite!
Scoateți floarea din fereastră
Și-o lăsați în seama noastră!

Bineînțeles, mireasa era ascunsă pe undeva, iar druștele și nuntașii din partea dânsei prezentau mirelui alte fete sau chiar și bărbați deghizați în femei. Într-un final însă mireasa era găsită de vătăjei și adusă în casă.

În acele momente, urmând cântecul lăutarilor, vătăjelul de casă rostea următoarele:

Poftim, cinstite mire,
Dumnezeu îți va da noroc și bucurie,
Iară eu îți dau o soție;
S-o cinstești, 
S-o omenești
Și niciodată să n-o sfădești!

Tu să asculți de dânsa
Și ea să asculte de tine
Numai atunci îți duce-o bine!
Și atunci va fi voia pe deplin
În vecii vecilor amin!

Poezia vătăjelului continua după ce mirele primea mireasa, o săruta și se așeza la masă cu socrii și părinții săi.

Miresuca cu bărbat
Când ți-o cere de mâncat
Dă-i în blidul nespălat
Cu lingura de sub pat.

Când o zice că-i e bine
Dă-i în cap cu niște blide;
Când o zice că-i e rău
Dă-l cu capu’ în pârău!

Iertăciunea

Nuntă în Bucovina bunicilor noștri

Parte importantă din tradițiile unei nunți din Bucovina, care se mai păstrează și acum pe ici colo, era iertăciunea. Adică momentul în care mirii îngenuncheau în fața părinților pentru a-și cere iertare. Aici tot vătăjelul de casă se ocupa de poezie:

Cinstită casă,
Blagoslovită masă,
Cinstiți meseni blagosloviți,
Și dumneavoastră cinstiți părinți,
Cari di la Dumnezeu sunt rânduiți;
Stau doi tineri împodobiți,
Ca doi pomi înfloriți,
Și stau cu plecăciune
Și cer dumneavoastră iertăciune.
Că binecuvântarea părinților
Întărește casa fiilor,
Da’ blestemul părinților
Risipește casele fiilor.
Că nu-i fiu pe lume să se nască
Și părinților să nu le greșească;
Ascultați, luați aminte
La vreo câteva cuvinte,
Când Dumnezeu cu cuvântul
A făcut cerul și pământul,
I-a dat podoabe mărețe
Și destulă frumusețe,
Ceru-mpodobit cu soare,
Și cu stele lucitoare,
Pământul umplut cu vite
Și cu ierburi înflorite.
Marea și cu apele,
Munții și câmpiile,
Prinzând din cer cu sfânta-i mână
Zidi pe Adam din țărână.
Cu cuvânt și cu suflare
După a sa înfățișare;
Și văzând că nu îi bine
Omul să fie singur cu sine,
A făcut din a lui coastă
Pe Eva – strămoașa noastră.
Ca să fie împreună
La trudă și voie bună.
De aceea, tu mire și tu mireasă
Să trăiți împreună
C-așa Dumnezeu voiește,
C-așa legea poruncește.
Dragi și cinstiți părinți
Vă rugăm blagosloviți.
Fiți buni și vă-ndurați
Pe fiii dumneavoastră să-i iertați
Și să-i binecuvântați,
Că binecuvântarea părinților
Întărește casa fiilor,
Da’ bșestemul părinților
Risipește casele fiilor.
Să fie zidită cu piatră
Risipește până-n talpă.
Și vouă să vă fie voia pe deplin,
Să închinăm un pahar cu vin
În vecii vecilor amin!

Imediat după finalizarea acestei rostiri și după ce tinerii își sărutau părinții, druștele și vătăjeii prindeau mirele și mireasa într-o horă, strigând:

De trei ori pe după masă
Să scoatem răul din casă
Să rămână binili
Să trăiască tinerii!

Hora continua până când ajungea în curte, moment în care vătăjeii aduceau zestrea miresei și o puneau în căruță. Tot alaiul pornea atunci spre biserica din sat. Pe drum, din când în când, druștele strigau:

U, iu, iu pe dealul gol
Că mireasa n-are țol,
Și i-o face mirili,
Când o tunde cânili.
Cânili cel dupuros,
Și i-o face țolul gros,
Și i-o face și-o flanea
Cân’ a tunde cățeaua!

Cununia religioasă

Nuntă în Bucovina bunicilor noștri

Aceasta se desfășura în prezența familiilor și nașilor, iar la finalul acesteia mirii îi cinsteau pe aceștia din urmă cu câte o ploscă de rachiu. După finalizarea ritualurilor religioase, alaiul însoțit de muzicanții care așteptau la poarta bisericii pornea către casa mirelui, unde urma să aibă loc distracția.

Petrecerea

Ajunși la poartă, vătăjeii și druștele strigau:

Soacră mare ieși în prag,
Ți-am adus nora pe plac.
Nici nu-i mică, nici nu-i mare,
Cum îți place dumitale!
Nici nu-i mare, nici nu-i mică,
Cum îi fata mai voinică!
Dacă nu te-i împăca
Vai ș-amar de pielea ta!

Cele două soacre întâmpinau mirii la poartă cu un colac și cu sare, iar după ce tinerii gustau din ele, trebuiau să treacă pe dedesupt împreună cu nașii și ceilalți nuntași. După ce alaiul intra în curte, vătăjelul de masă conducea mirii la masa lor, timp în care soacrele împrăștiau în cele patru zări colacul și sarea pentru a alunga răul din casa tinerilor soți.

Nuntă în Bucovina bunicilor noștri

Începea petrecerea.

În funcție de anotimp, aceasta avea loc fie în casă, fie în curte. Druștele și vătăjeii trebuiau să aducă mâncarea și băutura la masă, iar după ce oaspeții terminau de mâncat intra din nou în scenă vătăjelul de casă care, însoțit de miri și socri, mergea pe la mesele invitaților spunând următoarele:

Bună seara, bună seara
Iaca sara a-nsărat,
Și tinerii-s cu bănat,
Că pahar nu v-au închinat.
Dar să n-aibă supărare,
S-arată nănașul mare
Și cu căni care-i are.
Cu un păhărel cu vin,
Ca să-i facem voia pe deplin.
Paharul dulce
Cu mare osteneală se aduce,
Tocmai de la Odobești
Cum tătă Dorna nu găsești;
Să faci bine să primești
Și cât te-o lăsa inima să dăruiești,
Că-i vin bun de la Cotnar;
Să bagi mâna-n buzunar
Să scoți bani din cei mai mari. 
Să nu scoți bani mărunței,
Că tinerii-s frumușei
Și păcat ar fi de ei. 
Noi, să nu vă supărăm,
Ceva mai ieftin vă lăsăm,
C-o mie cinci sute cinci,
Poftim oricând pe aici.
Poftim primiți,
Nu bănuiți,
Și cât vă lăsa inima dăruiți!

Nănașii puneau banii pe tava vătăjelului care anunța cu voce tare ce dar au făcut aceștia. La fel se proceda și în cazul celorlaltor nuntași.

Dezbălțatul (îmbroboditul) miresei

Nicio nuntă în Bucovina nu putea să aibă loc fără dezbălțatul miresei, un obicei pe care fetele din ziua de azi nu-l mai agrează. Vătăjelul de casă punea pe două bețe de vătăjei o broboadă (batic) pe care i-o punea pe cap miresei după ce cununa acesteia a fost luată și dată unei alte fete care urma a se mărita.

Tot în cadrul acestui obicei mai urmau strigături glumețe, ”babe” și ”minuni” care constau în mânjirea cu funingine a obrajilor soacrelor.

După ce dănțuirea se termina, mirele și mireasa se așezau la masă sau pe laiță și ascultau ultima poezie a vătăjelului de casă.

Ș-apoi frunză busuioc,
Să dea Dumnezeu noroc,
Ș-apoi frunză și una,
Miresucă, draga mea, 
Schimbă-ți portul di-acuma
Și leapădă-ți cununa.
N-ai nevoie de cunună,
Ci de trai și voie bună.
C-ai pus cununa de flori,
Și-ai ieșit dintre surori.
Ai ieșit și dintre frați
Și-ai intrat între cumnați.
C-ai ieșit dintre fete
Și-ai intrat între neveste. 
Și de-amu nevastă-i fi,
Numai Dumnezeu te-o ști.

Și-apoi frunza și una,
Miresucă, draga mea,
Mai puteai să șezi așa.
Ș-apoi frunză măgheran
Mai puteai feti un an
Și să-ți porți pitelili
Cu toate copilili.
Și-apoi frunză și una,
Miresucă, draga mea,
Încă ceva te-aș ruga.
Eu îți pun cârpa pe cap
Ca să fii cu ea pe veac!
Nu ți-o pun numa’ pe-o zi,
Ci s-o ai cât îi trăi!
Nu ți-o pun numa’ pe-o lună,
Ci ți-o pun pi totdeauna.
Ia fă bine s-o primești
Și pe mine mă cinstești!

În acest moment, vătăjeii și druștele intrau și ei la masă, iar nunta continua până luni către amiază. Plecarea de la nuntă a socrilor mici și a nașilor era semnalul că petrecerea s-a încheiat.

Eu sper că ați avut răbdare să citiți acest text lung, pentru că la multe dintre aceste lucruri nu mai putem vreodată să fim martori, oricât de mult ne-am dori. Nu spun că aceste obiceiuri sunt pe placul tuturor oamenilor din ziua de azi (motiv pentru care majoritatea s-au schimbat sau au dispărut complet), dar ele reprezintă o parte importantă a moștenirii culturale de care noi, tinerii din Bucovina, de bucurăm astăzi. Să învățăm să le prețuim.

Majoritatea acestor informații și poezii sunt preluate din volumul ”Monografia Comunei Dorna-Arini”, publicată în 2005 și scrisă de Nafareanu Ionel, Popescu Ștefan Gabriel, Lateș Florin și Vleju Mihai.

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on whatsapp
Trimite prin WhatsApp
Share on email
Trimite prin email

Acest articol are 4 comentarii

  1. Foarte frumos, îmi place mult articolul.

  2. Foarte frumos! Multumim!

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Închide meniul