Domnițe, diavoli, domnitori și regi la Pietrele Doamnei de pe Rarău

Domnițe, diavoli, domnitori și regi la Pietrele Doamnei de pe Rarău

În ultima lună am umplut site-ul cu legende, dar n-am auzit pe nimeni că se plânge încă din cauza asta (ba dimpotrivă), așa că eu zic să ne mai forțăm norocul cu încă una. Mă rog, de fapt cu două. Dar sigur îți vor plăcea, pentru că sunt despre Pietrele Doamnei de pe Rarău.

Știi deja, cititorule, unde se află Pietrele Doamnei, nu? Dă click pe linkul peste care tocmai ai trecut ca să citești mai multe despre această rezervație pe care orice turist care ajunge în Țara Dornelor, oricât de ocupat ar fi, trebuie să o viziteze. După ce ai citit întoarce-te aici, că mai sunt multe lucruri interesante de descoperit.

Care sunt, așadar, cele două legende?

În primul rând, trebuie să știi că ambele au în centru o comoară. Evident, acest lucru se datorează faptului că bogățiile ascunse în măruntaiele planetei noastre ne-au înfierbântat dintotdeauna imaginația și ne-au dat inspirația necesară pentru crearea unora dintre cele mai minunate povești din lume.

Transrarau, Drumul Comorilor

Doamna Elena a lui Petru Rareș

Se spune că era în timpul celei de-a doua domnii a lui Petru Rareș când domnitorul Moldovei a fost nevoit să fugă din fața năvălitorilor și să se refugieze în munți pentru a-și scăpa soția Elena și feciorul Ștefăniță.

O dată cu familia, Petru Rareș a urmărit să-și pună la adăpost și o parte din avere, pentru a o scăpa din mâna dușmanilor. Așa se face că familia regală se refugie în munții pe care noi îi știm azi drept Rarău, nume care, ați ghicit, vine de la Rareș.

Aici, în sălbăticie, Petru Rareș și familia sa, ajutați de o mână de oșteni curajoși, au găsit o peșteră adâncă și întunecoasă. În acea peșteră domnitorul își lăsă averea, soția și copilul, plecând să lupte împotriva năvălitorilor.

După câteva zile, dornici să-l vadă pe domnitor întors, domnița Elena și băiatul ei se rugau pe stâncă, cu ochii în zare, uitându-se în direcția din care trebuia să apară, mai devreme sau mai târziu, soțul și tatăl lor.

Deodată, în spatele lor se auzi un sunet asurzitor, iar cei doi se întoarseră la timp pentru a vedea cum stânci uriașe se prăvălesc peste caverna din care ieșiseră ei cu câteva minute în urmă și în care zăcea întreaga avere a familiei regale.

Aceasta este plata pe care o datorăm pentru salvarea noastră, își spuse doamna Elena, fericită că ea și băiatul ei au rămas nevătămați. Petru Rareș se întoarse curând și-și găsi familia sănătoasă. Mulțumi Domnului pentru norocul pe care-l avusese și hotărî ca din acea zi stâncile din vârful muntelui să poarte denumirea de Pietrele Doamnei, ca amintire a zilei în care soția și copilul lor scăpaseră nevătămați.

Conform unora, comoara de sub Pietrele Doamnei ar mai exista încă și astăzi în măruntaiele stâncilor, așteptând ca cineva să o aducă la lumina zilei.

Ca turist vei auzi adeseori povești despre comoara îngropată aici. Sfatul meu, însă, e să-ți vezi de treaba ta, pentru că se mai spune și că un blestem înfiorător înconjoară comoara și îi urmărește pe toți cei care încearcă să o găsească.

În schimb, blestemul nu te afectează dacă mergi doar să faci poze, să practici alpinism sau să te plimbi prin rezervație. Are o problemă doar cu căutătorii de comori. 🙂

Pietrele Doamnei, Masivul Rarău

Desigur, apariția unui loc atât de interesant nu putea fi explicată printr-o singură legendă. Așa că mai există una cel puțin la fel de interesantă.

Regele, Regina și Diavolul

Se spune că mai demult decât își poate aminti oricine, pe aceste meleaguri domnea un rege foarte bogat. Era atât de bogat încât palatul în care locuia nu-i mai putea cuprinde bogățiile. Mai mult decât atât, averile sale atrăseseră atenția și Diavolului aciuat prin zona asta, care râvnea la bogățiile lui.

Regelui însă nu-i păsa. Era căsătorit cu cea mai frumoasă femeie din lume, iar fericirea lor era mai presus de aur și argint. Regina însă, cunoscând intențiile rele ale dușmanilor regatului, știa că dacă aceștia urmau să pună mâna pe averea lor, aveau să piardă puterea și fericirea de acum. Îl convinse așadar pe rege să o ascundă undeva, pentru a o feri de mâinile hoților.

Așa că regele îi dădu celui mai de încredere supus al său sarcina de a-i găsi un loc unde să-și poată muta întreaga avere, ferită de ochii lacomi ai oamenilor sau ai necuraților. Omul se puse pe treabă și străbătu regatul în lung și-n lat. După multe zile de călătorie ajunse în vârful unui munte pe care tronau un grup de stânci impresionante lipite una de alta.

O furtună înfricoșătoare se abătu asupra drumețului, care se refugie speriat într-o crăpătură de la poalele stâncii, așteptând să treacă vijelia. Omul făcu un singur pas în plus și fu de ajuns. Căzu pe spate și începu să alunece în interiorul unei peșteri înfiorător de întunecate. După ce se opri, fericit că scăpase cu viață, aprinse un foc cu cremenea pe care o avea în traistă, în speranța că va găsi o cale de ieșire.

Lumina flăcărilor se revărsă în întreaga încăpere de piatră, dezvăluind drumețului o peșteră uriașă, ascunsă de ochii curioși ai trecătorilor și cel mai probabil necunoscută de vreun suflet de pe Pământ.

Bucuros, omul așteaptă nerăbdător să treacă furtuna, se cățără înapoi la suprafață și porni la drum pentru a duce veștile bune regelui. Ajuns la stăpânul său, fericit nevoie mare, îi împărtăși acestuia descoperirea. Încântat, regele ordonă pe loc mutarea unei uriașe părți din averea lui în peștera de sub stâncă.

În tot acest timp, însă, Diavolul pândea, ascuns în umbra pădurii, cum oștenii mergeau cu carele acoperite, pline de aur și argint. Îi lăsă să-și facă treaba și să ducă toate bogățiile în interiorul muntelui, plănuind ca la final, după ce ei vor pleca, să intre și să fure totul.

După ce oștenii terminară, regina veni și ea cu o mână de soldați să vadă rodul muncii oamenilor ei. Bucuroasă că lucrarea s-a făcut conform dorințelor soțului său, dădu să plece. Diavolul însă îi tăie calea.

Necuratul omorî soldații și o răpi pe regină, ducând-o la peșteră. Oștenii însă astupaseră temeinic intrarea și prăbușiseră peste aceasta câteva stânci uriașe care împiedicau intrarea oricui, chiar și a Diavolului.

Furios, acesta se hotărî să doboare stâncile cu un fulger. Porni astfel o furtună nimicitoare și trânti în stâncile din vârful muntelui un fulger zguduitor, menit să taie în două stâncile și să facă un loc de intrare în peșteră.

Pietrele însă se prăvăliră cu o forță uimitoare peste Diavol și regină, care nu mai avu timp să fugă din calea lor. Stâncile uriașe îi zdrobiră sub greutatea lor, astupând chiar și mai bine peștera care adăpostea averea regelui, pierdută acum pe vecie.

Extrem de mâhnit după moartea soției sale, regele hotărî ca acest loc să fie cunoscut drept Pietrele Doamnei, ca lumea să nu uite niciodată de frumusețea reginei lui.

Așadar, dragii moșului, pășiți cu atenție și respect pe Pietrele Doamnei. E un loc care ascunde multe comori pierdute omenirii pentru totdeauna, dar care ne îmbogățește pe noi prin multitudinea de povești și legende care îl înconjoară.

Damian Gicoveanu

Deși am crescut în Țara Dornelor, m-am îndrăgostit de ea abia după ce am părăsit-o pentru alte orașe ale României, realizând cât de frumoasă este zona copilăriei. Acum o vizitez cât de des am ocazia pentru că este cel mai drag loc pe care îl pot numi „acasă”.

Lasă un răspuns

Închide meniul