imagini vechi vatra dornei, cazinoul din vatra dornei
Ciprian Pardău

Ciprian Pardău

Dorna History #1. Imaginea din timpul construcției Cazinoului, Primăriei și Hotelului Carol din Vatra Dornei

Navigând pe Hungaricana, portalul Patrimoniului Cultural Maghiar, și făcând o căutare după termenul dorna watra, am dat peste o colecție de zece imagini vechi din Vatra Dornei, din perioada în care zona era cunoscută ca și Dorna Watra, aceasta fiind denumirea orașului în limba germană. Pe lângă aceste fotografii vechi, portalul mai are în colecție și 30 de cărți în care apar mențiuni despre micul orășel bucovinean, dar și cinci hărți militare din Primul Război Mondial, despre care vom vorbi însă într-un articol viitor.

Printre cele zece imagini din Vatra Dornei, am dat de două interesante, pe care nu le mai văzusem până în acel moment. Una dintre ele semăna izbitor cu o fotografie din secolul al XIX-lea, pe care o aveam în colecția personală de cel puțin doi ani, de când am găsit-o pe Delcampe la un preț de 40 de dolari. Fotografia veche pe care o dețin o atașez aici, iar pe celelalte două, din arhiva maghiară, o să le folosim ca termen de comparație când discutăm pe baza acesteia.

foto_vatra_dornei_1896

Judecând după faptul că în imagine Primăria, Izvorul Sentinela și Cazinoul din Vatra Dornei se află în construcție, iar Stabilimentul Balnear pare a fi finalizat, merg pe ideea că imaginea în cauză este făcută în anul 1896. Dincolo de asta, izvorul Ioan, de la intrarea în Parc, are încă clădirea veche, iar lucrările la noua clădire, cea care există și-n zilele noastre ca și componentă a hotelului Maestro, au început în anul 1896. Ceea ce nu poate decât să mă convingă și mai mult că avem în fața noastră una dintre cele mai interesante imagini ale Dornei din câte s-au văzut în online până acum.

Îndrăznesc să merg mai departe și să încerc să stabilesc și anotimpul fotografiei. În imagine, clădirea Izvorului Sentinela pare a fi aproape de fi gata. Datele istorice spun că aceste lucrări au început în primăvara lui 1896 și au fost finalizate în același an. Mergând mai departe și privind pe malul râului Dorna, observăm un număr de șase sălcii, bogate în coroană. Doar dacă pun cap la cap aceste informații, pot bănui că este vorba despre vara sau, cel mult, toamna lui 1896.

Unghiul de fotografiere

Fotografia este realizată, cel mai probabil, de pe una dintre aleile platoului Runc, adică zona verde din dreapta schiței de mai jos. În anii de glorie ai orașului, exista un labirint de cărări și alei care duceau din oraș spre Runc. Erau punctele de belvedere ale târgului, de unde puteai privi în toate cele trei zări ale așezării: spre zona industrială, actuala zonă a autogării, spre periferie, actuala zonă a Transilvaniei, și spre parc, actuala zonă turistică a Dornei.

unghi_foto_imagini_vechi

Luând imaginea veche la puricat, putem spune că este realizată dintr-un punct al platoului Runc localizat exact în fața intersecției dintre strada Gării și strada Mihai Eminescu. Mai exact, de undeva din spatele actualului Liceu Teoretic „Ion Luca”, poate chiar de deasupra fostelor mine de practică.

Mai mult de atât, unghiul de fotografiere poate fi stabilit și după înălțimea pe care pare să o indice fotografia. Privind imaginea, pare să fie realizată de la un nivel egal sau puțin mai mare decât vârful turnului Primăriei, ceea ce, personal, mă duce cu gândul că fotograful era plasat undeva în apropierea vechii Vile Runc, care în prezent, din păcate, nu mai există.

Străzile din Vatra Dornei în anul 1896

La capitolul drumuri și străzi, vorbind de cele principale bineînțeles, Dorna le avea cam pe aceleași pe care le are și în ziua de azi, cu foarte mici deosebiri. În imaginea despre care vorbim în acest articol se observă trei drumuri, pe care le-am marcat cu galben pentru a fi mai vizibile.

1. Prima stradă marcată în imagine este cea care ducea din stațiune spre actualul cartier Unirii. La o privire mai atentă, am numărat 22 de locuințe construite în acea zonă. Și câte or mai fi fost și nu se văd în fotografie. Strada nu este exact aceeași care este în prezent, ea fiind amplasată cu câțiva metri mai la stânga (spre piața orașului). Ne dăm seama de acest aspect din mărimea curții estice a Stabilimentului Balnear.

foto_vatra_dornei_strazile

2. A doua stradă, marcată pe imagine, este una dintre cele două drumuri care traversau târgul de la vest la est, și care există și în momentul de față pe același amplasament. În anul 1896, ea se termina (la vest) imediat după actualul hotel Carol, însă ceea ce este foarte interesant este că trecea printre hotel și cazino și continua printre casele din acea zonă, continuând spre drumul european de astăzi, adică spre stadion.

3. A treia stradă din vechea fotografie este actualul centru. Cea care străbate orașul de la sud la nord, începând de la intrarea în parc, traversând râul Dorna, și până la intersecția cu actuala stradă Mihai Eminescu, fosta stradă Regele Ferdinand. Singurul lucru schimbat este podul, care în 1896 era construit complet din lemn, iar în momentul de față este din piatră și beton.

Clădirile aflate în construcție

În anul 1896, Vatra Dornei se afla în perioada de tranziție de la nivelul de târg la cel de stațiune balneară. Primarul din acele timpuri, și anume Vasile Deac, începea imediat după câștigarea fotoliului de conducător al târgului, să-l modernizeze și să-l transforme într-o destinație potrivită pentru oamenii din vest, mai ales pentru austrieci, germani, francezi și maghiari.

Încă de când a acceptat funcția de primar al zonei, Vasile Deac și-a făcut un crez din dorința de a transforma târgul Vatra Dornei într-o stațiune balneoclimaterică de nivel european.

imagine_veche_1896_cladiri

Marcată cu cifra 1 este clădirea Stabilimentului balnear, care era finalizat în procentaj aproape maxim la data fotografiei, așa că nu o să vorbim despre ea, însă o să răsfoim puțin istoria celorlalte patru clădiri marcate în imagine, după cum urmează.

Cu cifra 2 avem clădirea Primăriei, denumită în acele timpuri Palatul Comunal. Cu cifra 3 avem marcată clădirea hotelului Carol, care de abia își ridica fundația în 1896. Cu cifra 4 avem marcată clădirea Cazinoului, în timp ce cu cifra 5 avem scoasă în evidență clădirea Izvorului Sentinela.

Primăria târgului Vatra Dornei în anul 1896

Construcția Palatului Comunal din Vatra Dornei are o amplă poveste în spate, pe care o vom aborda însă într-un articol viitor, iar aici vom trece în revistă doar detalii la obiect. Construcția clădirii a început în ultimul semestru al anului 1895, stabilindu-se încă de pe atunci și termenul de predare la cheie a Primăriei, și anume în luna septembrie 1897.

Pentru ca lucrările să se desfășoare în cea mai deplină ordine, iar terenul pe care urma să se ridice clădirea Palatului Comunal de la Dorna să fie pregătit, primarul Vasile Deac a hotărât restrângerea suprafeței pieței de zarzavaturi din centrul târgului. Mai mult de atât, primarul a făcut o vizită de documentare la Florența, în Italia, acolo unde, alături de arhitectul Paul Brang, a prospectat posibilitățile de recrutare a forței de muncă specializată în construcții monumentale.

imagine_veche_1896_primaria

Primarul a reușit să stabilească o înțelegere cu o breaslă de profil din Florența, prin care patronul se angaja să trimită la Vatra Dornei un meșter în astfel de construcții. În primăvara anului 1891, pe cheltuiala Primăriei, a sosit la Dorna respectivul meșter pentru a se stabili detaliile exacte de începere a lucrărilor, printre care s-au numărat și asigurarea hranei pentru muncitori, asigurarea cazării și modul de conlucrare cu Primăria.

Dincolo de detaliile construcției, lucrările s-au finalizat la termen, și anume în luna septembrie a anului 1897, noua clădire a Primăriei fiind inaugurată cu un fast moderat. Sfințirea s-a realizat cu ajutorul unui sobor format din șase preoți, iar marcarea evenimentului a fost realizată prin evoluția corului poporenilor și a formației de dansuri populare, dar și printr-un scurt moment artistic susținut de elevii școlii primare.

În bucățica de imagine în care apare noua Primărie a târgului, se poate observa că lucrările sunt în curs, în special cele de la turnul estic. Schelele de lucru ale italienilor erau aceleași ca și cele folosite de români. Arhitectura pe care a primit-o clădirea la începuturi este aceeași pe care o putem admira și în zilele noastre, cu foarte mici excepții.

Lucrările la hotelul Carol de abia începeau

La începutul articolului, am aproximat printr-o analiză scurtă că imaginea veche despre care vorbim astăzi a fost realizată undeva în vara sau toamna anului 1896, ceea ce mă duce cu gândul la faptul că informațiile existente despre Hotelul I sau Vila Parc, adică actualul hotel Carol, sunt, într-o oarecare măsură, greșite.

Informațiile publicate de Petru Țăranu în volumul „Memoria Dornelor, partea a III-a”, publicat la Editura Biblioteca Bucovinei, spun că această clădire a fost finalizată în anul 1896, tocmai anul în care fotografia noastră a fost realizată, însă stadiul real al lucrărilor se observă foarte clar.

imagine_veche_1896_hotel

Oricum ar fi, în imaginea noastră se observă că lucrările la Hotelul I se află de abia la început, trecându-se de realizarea fundației, după câte se vede. Se observă, de asemenea, că schela destinată muncitorilor se află și ea la început, fiind ridicați în picioare doar buștenii principali.

Dincolo de aceste detalii desprinse din imaginea noastră, Vila Parc „a fost ridicată din necesitatea creării condițiilor corespunzătoare de cazare a persoanelor simandicoase. Așa se explică de ce vila a fost construită din cărămidă și în imediata apropiere a cazinoului și a stabilimentelor balneare”.

Izvorul Sentinela era și el în construcție

Clădirea Izvorului Sentinela, din viitoarea curte a Cazinoului dornean, se afla și ea în construcție în vara lui 1896, după cum se și vede în fotografia noastră. Lucrările au început în primăvara lui 1896 și finalizate în toamna aceluiași an. Din imagine, putem observa că lucrările se realizau pe două nivele în același timp, la camera de deasupra izvorului și la turn.

La început, clădirea a fost cunoscută ca și Izvorul Falkenhein, datorită Ministrului Agriculturii în guvernul imperial, contele Falkenhein, cel care a introdus spre aprobare la Curtea Imperială prima variantă a documentației privind dezvoltarea băilor din Vatra Dornei.

Se lucra și la Cazinoul din Vatra Dornei

Cea mai importantă clădire a stațiunii balneoclimaterice pe care o avea în minte primarul Vasile Deac, și anume Cazinoul, se afla și ea în construcție în vara anului 1896. Marcată cu cifra 1 pe imaginea următoare, clădirea avea ridicat parterul și se lucra la primul etaj.

imagini vechi vatra dornei, cazinoul din vatra dornei

Asta înseamnă că și subsolul era deja început, iar lucrările par să fie destul de avansate în vara lui 1896, având în vedere că lucrările au început în același an. Acestea au fost încheiate doi ani mai târziu, în 1898, finanțarea fiind asigurată din resursele Fondului Bisericesc Ortodox Român din Bucovina, la ordinele împăratului Franz Joseph.

Alte detalii despre care merită vorbit

La nivelul altor detalii prezentate în vechea fotografie, ar fi multe de discutat, însă noi le vom trece în revistă doar, iar în alte articole le vom aprofunda așa cum este corect.

1. Marcată cu cifra 2 este vechea clădire a Izvorului Ioan, construită în anul 1828, cu rolul de a proteja izvorul de apă minerală. Construită în întregime din lemn, în formă de cerc, cu ferestre de jur împrejur și cu o singură intrare, avea un acoperiș din draniță și câteva bănci în exterior. Clădirea a fost pusă la pământ în 1896 și construită o alta mai încăpătoare, care există și în prezent în componența hotelului Maestro.

2. Podul de peste râul Dorna arată așa cum nu mă așteptam nici eu. Construit simplu, doar din lemn, avea scopul de a lega cele două maluri ale râului între ele și de a permite traversarea lui cu carele și căruțele. Construit din necesitatea de a transporta materialele de construcție necesare noilor clădiri ale târgului, acesta a rezistat câțiva ani doar, fiind construit un altul după 1900.

3. Fotografia noastră prezintă cea mai veche și mai detaliată componență a centrului Dornei. Putem număra cu exactitate numărul clădirilor și afla câte dintre ele au rezistat până în ziua de azi.

4. Vechea fotografie ne prezintă și o imagine clară a cum arăta piața și târgul din Vatra Dornei în acele vremuri, fiind pe atunci localizat pe terenul unde astăzi se află Primăria și Casa de Cultură, dar și Judecătoria și multe dintre clădirile de pe strada Gării.

O să revenim asupra acestora în curând prin intermediul altor articole.

Distribuie pe Facebook 0
Trimite prin WhatsApp
Trimite prin email

Acest articol are 6 comentarii

  1. Mulțumim! Myth busted în ceea ce privește faptul că Hotelul Carol a fost finalizat în 1896! Ne-ar interesa și informații referitoare la clădirile din lemn aflate în parc și în ziua de astăzi, asemănătoare cu vechea clădire a Izvorului Ioan. Cea din apropierea Pârtiei Parc a fost transformată într-un soi de bar.

    1. Acele clădiri rotunde din Parcul Municipal din Vatra Dornei sunt foste clădiri ale izvoarelor de apă minerală. Am destule informații despre acestea, iar în curând o să le concretizez într-un articol pe blogul nostru. Stai aproape, Andrei! Și mulțumim pentru ideea articolului!

  2. În anii 1949-1950, am mai apucat să văd piața din spatele gării și strada marcată cu cifra 2, care trecea printre Cazinou și Vila I, actualul hotel Carol. Cam în acei ani au fost modificate locațiile respective!

    1. Sincer să fiu, și eu mi-am dorit să fi prins acea perioadă, să pot trăi și observa toate acele schimbări. Strada dintre Cazinou și Hotelul Carol a fost dată uitării în momentul în care s-a dorit crearea unei grădini comune, adică grădina Cazinoului și a Izvorului Sentinela. Poate că o să vorbim într-un articol următor și despre această fostă frumusețe a Parcului Municipal din Vatra Dornei.

  3. Pe site-ul maghiar am găsit și eu, cu doi ani în urmă, când am făcut blogul cu promoții din Vatra Dornei. Am copiat detalii mărite din poza de pe site-ul maghiar pas cu pas, iar apoi le-am asamblat ca un puzzle în Photoshop. Așa arăta Vatra Dornei în anul 1907: smm-vd-prom-65.blogspot.co.uk/p/1907.html?m=1.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum procesăm datele comentariilor tale.

Închide meniul