Legenda Călineștilor, cătunul de pe malul Bistriței Aurii

Legenda Călineștilor, cătunul de pe malul Bistriței Aurii

Inevitabil, cu toții ne simțim legați de locul în care am copilărit, de natură, de oameni și de poveștile care au luat naștere pe meleagurile atât de dragi nouă. Eu m-am născut și mi-am petrecut primii 18 ani din viața mea în zona Bucovinei, în depresiunea Dornelor. Îmi amintesc și acum zâmbind de toate năzbâtiile pe care le făceam, copil fiind, locuind într-o zonă atât de liniștită și îndepărtată de aglomerația urbană, dar aceste amintiri sunt menite a fi spuse cu altă ocazie.

Legenda Călineștilor

Acolo mă întorc însă cu drag în fiecare vară pentru a admira peisajele de munte și pentru a mă bucura de drumeții împreună cu prietenii mei. Iarna, în schimb, profităm de activitățile specifice acestei zone, care nu sunt deloc de lepădat, nici pentru turiști și nici pentru localnici.

Cum fiecare dintre noi are povestea sa care îl definește și care îi influențează traiectoria vieții într-un mod sau altul, cum fiecare țară a luat naștere în urma unor evenimente istorice, așa și fiecare cătun are la bază o legendă transmisă în scris sau din grai în grai. Probabil că cea mai frumoasă legendă pe care am auzit-o este cea a satului, sau mai bine zis a cătunului în care locuiesc bunicii mei și în care mi-am petrecut majoritatea vacanțelor de vară în copilărie.

Legenda Călineștilor

Călinești se numește, face parte din comuna Dorna Arini, județul Suceava, și se află la 17 km de Vatra Dornei spre Piatra Neamț, pe valea Bistriței Aurii, aproape de Cheile Zugrenilor, Muntele Giumalău și Pietrosul Bistriței.

Poți vedea pe harta de mai jos locația exactă.

Conform legendei, se spune că satul a fost numit după o fată frumoasă și harnică, Călina, care a atras atenția domnitorului Ștefan cel Mare prin hărnicia și vrednicia ei.

Legenda Călineștilor

Din Suceava, din Cetate,
Ştefan-Vodă drumul bate
Patru zile şi-ncă două
Şi prin ceaţă şi pe rouă,
Şi sub stele şi sub soare
Prin Moldova spre hotare,
Cu gândul la Dumnezeu
Să ajungă-n Giumalău
Ca să vadă şi-a dorit,
Printre brazi şi un rotit.
Şi-uite-aşa la vânătoare
Merge Ştefan zis “cel Mare”,
Drept în şa mândru bărbat,
De oşteni înconjurat;
Toţi cu scuturi în spinare
Şi săbii la cingătoare.

Legenda Călineștilor
Vânt uşor de primăvară
Prin poiene se strecoară,
Pe sub cetini încurcate
Cântă păsările toate,
Din păduri de brazi şi pin
Vesele izvoare vin,
Iar de bucuria ierbii
Îşi schimbă coarnele cerbii.
La căldură-ncetinel
Floricele fel de fel
Se ivesc tremurătoare,
Proaspete şi zâmbitoare.
De pe coastă până-n vale
Zboară roiuri de petale.
Doamne, câtă frumuseţe,
Ce miresme pe fâneţe!
Ştefan calul îşi struneşte
Şi pe-un munte se opreşte:
– Iată, iată Giumalăul!
Strigă Vodă, iar ecoul
Lunecă-n păduri bătrâne
Şi-i răspunde: “Da, stăpâne!”
Hăt departe, colo-n vale,
Unde vântul dă târcoale,
Apa Bistriţei străluce,
Pe sub ferigi doru-şi duce,
Pe sub sălcii şi arini
Şi crengi verzi de mărăcini,
Iar pe malul plin de floare
Paşte-o turmă de mioare
Lângă o înaltă stâncă,
Într-o linişte adâncă.
Şi atunci, ca din pământ,
Se aude-un cântec sfânt,
Un cântec bine doinit
De un glas meşteşugit.
Domnul alor săi le cere:
– Haideţi în mare tăcere,
Haideţi să ne dăm aproape,
Colo jos, pe mal de ape,
Să aflăm ce înger cântă,
Inima de ne-o frământă.

Legenda Călineștilor
Şi coboară toţi, în şir,
Pe al melodiei fir
Şi-uite-aşa văd deodată
O colibă, şi o fată
Care pregătea mâncare
Şi cânta cu voce tare.
Domnul Ştefan, părinteşte,
Se apleacă şi-i vorbeşte:
– Copiliţă, n-avea teamă,
Spune-ne doar cum te cheamă
Şi de nu-i cu supărare,
Vrem şi-oleacă de mâncare
Şi la urmă, dragă fată,
Să n-ai grijă, facem plată.
Iute, fata cea frumoasă
Îi pune pe toţi la masă,
Apoi zice-ntr-un suspin:
– Sunt Călina lui Călin,
Tata-i ziua la pădure
Cu-o tapină şi-o secure,
Iară mama, de doi ani
Stă sub flori şi bolovani…
După ce s-au odihnit,
Către seară s-au pornit
Ştefan şi ai săi, voioşi,
La rotitul de cocoşi
În poiană-n clar de lună,
Unde noaptea îi adună
Şi se bat de zboară pene,
Iară gotcile alene
Pe sub brazi se furişează
Şi-i privesc cum se-nfoiază.

Legenda Călineștilor
Şi aşa, o săptămână,
Cu-apă rece de fântână
În ulcele şi friptură,
Şi rasol şi răcitură,
Domnul şi ai lui soldaţi
Au trăit ca nişte fraţi.
Şi-au umblat crestele toate
De-au vânat pe săturate
Animale, fel de fel;
Dar în satul mititel
N-au vestit prin nici un semn
C-ar fi al Moldovei domn
Vânătorul cel bălai,
Cel mai vrednic din alai.
Iar Călina copiluţă,
Hărnicuţa albinuţă,
Le-a gătit zilnic bucate,
De oşteni mult lăudate:
Friptură de căprior
Pâine caldă în cuptor,
Peşte-n cetini afumat,
Ori afară-n vânt uscat.
Apoi domnu-a poruncit
Într-o zi, de au pornit
Prin păduri puţin umblate
Spre Suceava, spre Cetate,
Într-o zi de dimineaţă,
Rece şi bogată-n ceaţă,
Cu căciulile pe frunţi
Au pornit-o printre munţi
Ştefan-Vodă cel bălan,
Cel mai straşnic moldovean,
Cu păr blond lăsat pe spate,
Cu ochi mari, gânduri curate,
Când în răsărit de soare
Se-aud păsări cântătoare,
Iară ceaţa se ridică
Şi lumina-n valuri pică.

Legenda Călineștilor
În coliba sa, copila
Plânge de te-apucă mila.
Atâta că, la plecare,
A primit o-ncurajare:
“Peste-o lună sau mai bine
Venim iarăşi pe la tine.”
Şi-au plecat smucind de frâu,
Trecând înspumatul râu.
Chiar şi ochii domnului,
Colo-n dosul muntelui
Pe furiş au lăcrimat,
Iară el a spus deodat`:
– De o saptămână-ntreagă
Călina, copilă dragă,
Ne-a făcut viaţa uşoară,
Ne-a fost ca o surioară.
Şi cum timpul curge iute
Către stele nevăzute,
Pe la început de vară
Într-o zi, mai înspre seară,
Cam peste vreo două luni
Printre munţii cei străbuni,
Colo-n Giumalău, pe plai
Apăru un mic alai.
Sus Călina lung priveşte
Şi în grabă se găteşte,
Iar când se aşază-n prag,
Vede al Moldovei steag
Dus cu cinste de-un arcaş.
“Vai de mine, mira-m-aş
Ca alaiul să nu fie
Un alai de la domnie!”
Când se-apropie, ce vede?
Vede şi nu-i vine-a crede:
Vânătorul cel bălan
E însuşi Vodă-Ştefan.
Iar în jur zeci de curteni
Şi mulţime de oşteni,
Vreo sută de toţi să fie,
Bistriţa cu bucurie
O trec pe-armăsari focoşi,
Toţi voinici şi toţi frumoşi.
Ştefan-Vodă, ajuns pe mal,
Sare-n iarbă de pe cal
Şi arată cu o mână:
– Haideţi, strigă, la fântână!
Şi fac roată pe tapsan
Toţi oştenii lui Ştefan.
Din colibă iese-o fată
Tare mândru îmbrăcată,
În catrinţă şi în ie,
Mirosind a iasomie;
E Călina, iat-o, vine
Domnului să i se-nchine.
Bunul Ştefan o priveşte
Cu blândeţe şi-i vorbeşte:
– Ţi-aminteşti, harnică fată,
Ţi-am făgăduit o plată
Pentru cum ne-ai omenit
Când aici am poposit.

Legenda Călineștilor
Cum aduşi de cântul tău,
Sfătuiţi de Dumnezeu,
Aici, în apus de soare,
Ne-am oprit la vânătoare?
– Da, răspunde ea sfioasă
Şi-l priveşte bucuroasă.
– De aceea-ţi dăruiesc
Şi îţi dau şi act domnesc,
Plaiurile peste care
Îţi laşi cântecul să zboare,
Tu şi neamurile tale
Fiţi stăpâni pe astă vale!
Şi pe munţii cu izvoare
Şi codrii cu căprioare.
Aşa-ncât, astă moşie
V-o dau vouă pe vecie,
Dar sa vă-nchinaţi mereu
Mulţumind lui Dumnezeu;
El a vrut aşa să fie,
Să scăpaţi de sărăcie.
Anii au trecut încet
Şi s-au adunat buchet,
Iar aici unde-a vânat
Ştefan-Vodă, s-a-nălţat,
Sub pădurea de aluni,
Un sătuc de oameni buni,
Toţi din neamul lui Călin,
Uniţi, iată, de-un destin.
Şi acest sătuc uitat,
Pe coline răsfirat,
Va purta numele lor,
Cel al Călineştilor.

Update

Nu știam sigur cine este autorul de drept al acestei poezii, așa că îi mulțumim Cristinei Diaconu, care ne-a informat pe Facebook cu un comentariu la postarea noastră: ”Această legendă a fost culeasă și scrisă în versuri, în această formă, de poetul Gheorghe Vicol, care a fost și învățător, câțiva ani, la Dorna Arini. Legenda apare și în monografia comunei”. 

Mulțumim pentru informație.

Anca Gicoveanu

M-am născut și am crescut în brațele Bucovinei și în leagănul Țării Dornelor, iar amintirile frumoase pe care copilăria petrecută aici mi le-a întipărit în minte nu se vor șterge niciodată. Vino la Dorna să-ți faci prieteni și să-ți creezi amintiri care nu vor pieri prea curând din memoria ta.

This Post Has 3 Comments

  1. Foarte frumos! E de datoria noastră să nu lăsăm aceste valori să se piardă! Mulțumim!

    1. Salut, Andrei, și mulțumim pentru vizită. Tocmai pentru că este de datoria noastră să păstrăm aceste izvoare scrise încercăm să creăm o bază cât mai mare de legende din Țara Dornelor pe site. În curând o să urmeze și o secțiune despre istoria și clădirile Țării Dornelor și chiar și ale Bucovinei, așa că te invităm să revii cu drag la noi. Numai de bine din frumoasa regiune!

  2. „Râul Bistrița (în germană Bistritz, Bistritza; la izvoare Goldene Bistritz) este un râu din România care izvorăște din Munții Rodnei de la 1850 de metri altitudine dintr-un circ glaciar minor de sub vârful Gargalău (2159 metri), străbate Carpații Orientali și se vărsă în Siret în aval de Bacău. Cursul său superior în amonte de confluența cu Râul Dorna (la Vatra Dornei) poartă numele de Bistrița Aurie”. Din Vatra Dornei până la vărsare râul se numește Bistrița.

Lasă un răspuns

Închide meniul