Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini
Damian Gicoveanu

Damian Gicoveanu

Despre Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini

Pentru mulți turiști care vizitează Bucovina principala atracție e reprezentată de mănăstirile deja vestite în toată țara. Mai mult decât atât, mulți nu cunosc alte detalii despre Bucovina în afara mănăstirilor. Sau acestea sunt primele lucruri care le vin în minte când le spui de regiunea noastră. Ceea ce e în regulă, deoarece mănăstirile bucovinene sunt frumoase și merită din plin promovate, atât din punct de vedere religios cât și arhitectural sau istoric.

Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului Dorna Arini

Dar Putna, Voroneț sau Sucevița nu sunt singurele mănăstiri vestite din Bucovina. Țara Dornelor, în special, are și ea câteva lăcașe de cult foarte interesante. Un exemplu este Mănăstirea Rarău, aflată în mijlocul unui peisaj de poveste, dar și Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului din Dorna Arini, pe care o vom prezenta în cele ce urmează.

Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului Dorna Arini

Să începem cu locația

Mănăstirea se află în satul Gheorghițeni, comuna Dorna Arini, județul Suceava, la circa 5 kilometri de Vatra Dornei, pe direcția Vatra-Dornei – Piatra Neamț. Pe harta de mai jos poți vedea locația exactă.

Cum ajungi?

Cu mașina e destul de simplu, din fericire, și ai de ales între două trasee accesibile.

De pe varianta Vatra Dornei

Din satul Rusca, comuna Dorna Arini

În toamna anului trecut am vizitat-o și noi, pe o vreme călduroasă. Am ales primul traseu (de pe varianta Vatra Dornei), de aceea îți pot spune că drumul e destul de bun pentru orice mașină. Ford Fiesta, de exemplu, s-a descurcat de minune în ciuda faptului că are garda la sol foarte joasă.

Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului Dorna Arini

În plus, indiferent de traseul pe care îl alegi te vei putea bucura și de priveliști minunate asupra râului Bistrița și asupra satelor din comună.

Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului Dorna Arini

Grijă mare însă la turmele de oi și la câinii care le păzesc. I-am făcut o poză voinicului de mai jos, dar din mașină.

Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului Dorna Arini

Aspecte importante, pe scurt

  • Construcția a început în anul 1999, la inițiativa actualului arhiepiscop de Tomis, Teodosie.
  • Tot atunci s-a întemeiat și obștea monahală, cu un grup de maici venite din mai multe locuri din țară. De aici poți trage concluzia că e o mănăstire de maici.
  • Terenul pe care e ridicat complexul monahal aparține părinților lui Teodosie, Elisabeta și Procopie Petrescu.
  • Complexul monahal este ridicat în întregime din lemn, fiind finalizat în anul 2004.

Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului Dorna Arini

  • În același an, în ziua de 20 octombrie, a avut loc și slujba de sfințire, la care au luat parte mai mulți preoți din țară și din străinătate.
  • Biserica construită în stil maramureșean din lemn de stejar a fost ridicată între anii 1999-2000. Este pictată în stil bizantin încă din anul 2004 de către o echipă de pictori condusă de Anichitei Petrescu Valentina din Vatra Dornei. Lucrările au durat 2 luni de zile.

Pe Facebook, Valentina ne-a mărturisit următoarele:

Este o poveste lungă cu pictura bisericii. Un profesor de-al meu de la București a refuzat să picteze pentru că timpul era prea scurt, iar IPS Teodosie m-a rugat să adun colegi și să pictăm. Toți credeau că vom da greș și că nu vom termina la timp, dar cu 6 ore înainte de sfințire am reușit să terminăm. Și din cauza asta sunt mândră de noi ca și echipă!

  • Clopotnița de la intrarea în mănăstire a fost ridicată în perioada 2002-2004, fiind înaltă de 50 de metri și vizibilă de la mare distanță. În interior se află 24 de clopote acționate prin telecomandă și un carilon (sistem muzical).

Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului Dorna Arini

  • Arhitectul Victor Păștinaru a fost la conducerea întregului proiect de concepție, proiectare și execuție a complexului.
  • În incinta complexului se oferă și posibilitate de cazare pentru turiști printr-o construcție special amenajată în acest scop, care funcționează ca orice altă pensiune de 3 stele din zonă. Clădirea dispune de circa 40 de camere și oferă și masă cu produse locale.
  • Cazarea nu mai este însă oferită în prezent deoarece complexul monahal nu respectă cerințele ISU. Clădirile sunt construite toate din lemn și sunt atât de aproape una de alta încât un incendiu ar putea provoca un adevărat dezastru. De altfel, un incendiu a și avut loc în septembrie 2015, fiind afectate două chilii din complex.
  • În afară de pensiune, facilitățile turistice de aici includ și o sală de conferințe, un restaurant și o bază de tratament recuperator.

Mănăstirea Acoperământul Maicii Domnului Dorna Arini

Informații de contact

  • Administrator: Gheorghe Iacob
  • Telefon: 0769 223 144  / 0754 211 407
  • Stareță: Stavrofora Siluana Stroici
  • Telefon: 0751 340 792
  • E-mail general: contact@dorna-arini.ro

Chiar dacă, pentru siguranța ta, nu mai poți rămâne peste noapte în complexul monahal, nu te oprește nimic să îl vizitezi în timpul zilei, mai ales că peisajul din jur este fascinant în zilele de vară.

Distribuie pe Facebook 0
Trimite prin WhatsApp
Trimite prin email

Acest articol are un comentariu

  1. Gheorghe Vicol, Vatra Dornei,
    membru U.S. R.

    DOMNUL ŞTEFAN ŞI CĂLINA
    ( LEGENDA SATULUI CĂLINEŞTI )

    Din Suceava, din Cetate,
    Ştefan-Vodă drumul bate
    Patru zile şi-ncă două
    Şi prin ceaţă, şi pe rouă,
    Şi sub stele, şi sub soare,
    Prin Moldova spre hotare,
    Cu gândul la Dumnezeu
    Să ajungă-n Giumalău
    Ca să vadă, şi-a dorit,
    Printre brazi şi un rotit.
    Şi-uite-aşa, la vânătoare
    Merge Ştefan, zis „cel Mare”,
    Drept în şa, mândru bărbat,
    De oşteni înconjurat,
    Toţi cu scuturi în spinare
    Şi săbii la cingătoare.
    Vânt uşor de primăvară
    Prin poiene se strecoară,
    Pe sub cetini încurcate
    Cântă păsările toate,
    Din păduri de brazi şi pin
    Vesele izvoare vin,
    Iar de bucuria ierbii
    Îşi schimbă coarnele cerbii.
    La căldură-ncetinel
    Floricele fel de fel
    Se ivesc tremurătoare,
    Proaspete şi zâmbitoare.
    De pe coastă până-n vale
    Zboară roiuri de petale.
    Doamne, câtă frumuseţe,
    Ce miresme pe fâneţe!

    Ştefan calul îşi struneşte
    Şi pe-un munte se opreşte:
    – Iată, iată Giumalăul!
    Strigă Vodă, iar ecoul
    Lunecă-n păduri bătrâne
    Şi-i răspunde: „Da, stăpâne!”
    Hăt departe, colo-n vale,
    Unde vântul dă târcoale,
    Apa Bistriţei străluce,
    Pe sub ferigi doru-şi duce,
    Pe sub sălcii şi arini
    Şi crengi verzi de mărăcini,
    Iar pe malul plin de floare
    Paşte-o turmă de mioare
    Lângă o înaltă stâncă,
    Într-o linişte adâncă.
    Şi atunci, ca din pământ,
    Se aude-un cântec sfânt,
    Un cântec bine doinit
    De un glas meşteşugit.
    Domnul a lor săi le cere:
    – Haideţi în mare tăcere,
    Haideţi să ne dăm aproape,
    Colo jos, pe mal de ape,
    Să aflăm ce înger cântă
    Inima de ne-o frământă!
    Şi coboară toţi, în şir,
    Pe al melodiei fir
    Şi-uite-aşa văd deodată
    O colibă, şi o fată
    Care pregătea mâncare
    Şi cânta cu voce tare.
    Domnul Ştefan, părinteşte,
    Se apleacă şi-i vorbeşte:
    – Copiliţă, n-avea teamă,
    Spune-ne doar cum te cheamă
    Şi, de nu-i cu supărare,
    Vrem şi-oleacă de mâncare
    Şi, la urmă, dragă fată,
    Să n-ai grijă, facem plată.
    Iute, fata cea frumoasă
    Îi pune pe toţi la masă,
    Apoi zice-ntr-un suspin:
    – Sunt Călina lui Călin.
    Tata-i ziua la pădure
    Cu-o ţapină şi-o secure,
    Iară mama, de doi ani,
    Stă sub flori şi bolovani …
    După ce s-au odihnit,
    Către seară s-au pornit
    Ştefan şi ai săi, voioşi,
    La rotitul de cocoşi,
    În poiană-n clar de lună,
    Unde noaptea îi adună
    Şi se bat de zboară pene,
    Iară gotcile alene
    Pe sub brazi se furişează
    Şi-i privesc cum se-nfoiază.
    Şi aşa, o săptămână,
    Cu-apă rece de fântână
    În ulcele, şi friptură,
    Şi rasol, şi răcitură,
    Domnul şi ai lui soldaţi
    Au trăit ca nişte fraţi.
    Şi-au umblat crestele toate
    De-au vânat pe săturate
    Animale, fel de fel;
    Dar în satul mititel
    N-au vestit prin nici un semn
    C-ar fi al Moldovei domn
    Vânătorul cel bălai,
    Cel mai vrednic din alai.
    Iar Călina copiluţă,
    Hărnicuţă albinuţă,
    Le-a gătit zilnic bucate,
    De oşteni mult lăudate:
    Friptură de căprior,
    Pâine caldă în cuptor,
    Peşte-n cetini afumat,
    Ori afară-n vânt uscat.
    Apoi domnu-a poruncit
    Într-o zi, de au pornit
    Prin păduri puţin umblate
    Spre Suceava, spre Cetate,
    Într-o zi de dimineaţă
    Rece şi bogată-n ceaţă,
    Cu căciulile pe frunţi
    Au pornit-o printre munţi
    Ştefan-Vodă cel bălan,
    Cel mai straşnic moldovean,
    Cu păr blond lăsat pe spate,
    Cu ochi mari, gânduri curate,
    Când în răsărit de soare
    Se-aud păsări cântătoare,
    Iară ceaţa se ridică
    Şi lumina-n valuri pică.
    În coliba sa, copila
    Plânge de te-apucă mila.
    Atâta că, la plecare,
    A primit o-ncurajare:
    „Peste-o lună sau mai bine
    Venim iarăşi pe la tine!”
    Şi-au plecat smucind de frâu,
    Trecând înspumatul râu.
    Chiar şi ochii domnului,
    Colo-n dosul muntelui,
    Pe furiş au lăcrimat,
    Iară el a spus deodat’:
    – De o săptămână-ntreagă
    Călina, copilă dragă,
    Ne-a făcut viaţa uşoară,
    Ne-a fost ca o surioară.
    Şi cum timpul curge iute
    Către stele nevăzute,
    Pe la început de vară,
    Într-o zi, mai înspre seară,
    Cam peste vreo două luni,
    Printre munţii cei străbuni,
    Colo-n Giumalău, pe plai,
    Apăru un mic alai.
    Sus Călina lung priveşte
    Şi în grabă se găteşte,
    Iar când se aşază-n prag
    Vede al Moldovei steag
    Dus cu cinste de-un arcaş.
    „Vai de mine, mira-m-aş
    Ca alaiul să nu fie
    Un alai de la domnie!”
    Când se-apropie, ce vede?
    Vede şi nu-i vine-a crede:
    Vânătorul cel bălan
    E însuşi Vodă-Ştefan!
    Iar în jur, zeci de curteni
    Şi mulţime de oşteni,
    Vreo sută de toţi să fie,
    Bistriţa cu bucurie
    O trec pe-armăsari focoşi,
    Toţi voinici şi toţi frumoşi.
    Ştefan-Vodă, ajuns pe mal,
    Sare-n iarbă de pe cal
    Şi arată cu o mână:
    – Haideţi, strigă, la fântână!
    Şi fac roată pe tăpşan
    Toţi oştenii lui Ştefan.
    Din colibă iese-o fată
    Tare mândru îmbrăcată,
    În catrinţă şi în ie
    Mirosind a iasomie.
    E Călina, iat-o, vine
    Domnului să i se-nchine.
    Bunul Ştefan o priveşte
    Cu blândeţe, şi-i vorbeşte:
    – Ţi-aminteşti, harnică fată,
    Ţi-am făgăduit o plată
    Pentru cum ne-ai omenit
    Când aici am poposit;
    Cum, aduşi de cântul tău,
    Sfătuiţi de Dumnezeu,
    Aici, în apus de soare,
    Ne-am oprit la vânătoare?
    – Da, răspunde ea sfioasă,
    Şi-l priveşte bucuroasă.
    – De aceea-ţi dăruiesc
    Şi îţi dau şi act domnesc,
    Plaiurile peste care
    Îţi laşi cântecul să zboare,
    Tu şi neamurile tale
    Fiţi stăpâni pe astă vale,
    Şi pe munţii cu izvoare,
    Şi codrii cu căprioare!
    Aşa-ncât, astă moşie
    V-o dau vouă pe vecie,
    Dar să vă-nchinaţi mereu
    Mulţumind lui Dumnezeu!
    El a vrut aşa să fie,
    Să scăpaţi de sărăcie.
    Anii au trecut încet
    Şi s-au adunat buchet,
    Iar aici, unde-a vânat
    Ştefan-Vodă, s-a-nălţat
    Sub pădurea de aluni
    Un sătuc de oameni buni,
    Toţi din neamul lui Călin,
    Uniţi, iată, de-un destin.
    Şi acest sătuc uitat,
    Pe coline răsfirat,
    Va purta numele lor,
    Cel al Călineştilor.

    ***********

    PIATRA LUI TOADER

    Bătrânul îşi făcu mâna streaşină la ochi şi privi spre soare.
    – E amiază, Toadere, spuse.
    Toader se sprijini în coasă, apoi duse şi el o mână la ochi.
    – Da, tată.
    Se aplecă şi, cu o mână de iarbă, şterse fierul coaselor.
    – Fiule, adu caii! Mâine-i duminică şi, parcă spuneai că mergi cu Ana la horă-n sat, spuse bătrânul.
    – Da, tată.
    – Atunci, hai să mergem! trebuie să te speli, să te găteşti.
    Toader se îndreptă spre caii ce păşteau la marginea pădurii.
    Bătrânul strânse lucrurile şi le băgă în traistă, apoi legă coasele. Îmbrăcă bundiţa peste cămaşa udă de sudoare. Auzi un chiot, apoi un ropot de copite. Se-ntoarse. Toader venea în galop peste iarba cosită. În spatele lui alerga celălalt cal. Descălecă dintr-o săritură.
    – Stai, tată, să te ajut!
    Făcu mâinile căuş, iar bătrânul, după ce îşi înfundă o opincă în palmele fiului său, se săltă icnind pe cal. Toader îi dădu traista şi coasele. Bătrânul şi le legă la spate de şaua calului.
    Toader se aplecă şi culese repede un bucheţel de flori pe care-l strecură în sân, apoi ridică de pe iarbă tolba cu săgeţi şi arcul.
    Dintr-un salt încălecă pe murgul său.
    – Gata, tată?
    – Da, băiete.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum procesăm datele comentariilor tale.

Închide meniul