Meșteri populari în Bucovina
Damian Gicoveanu

Damian Gicoveanu

Meșteșugurile populare, bresle pe cale de dispariție

Ne confruntăm în zilele noastre cu dispariția multor elemente din viața românească tradițională care ar trebui conservate mult mai bine și tratate cu mai multă grijă. Obiceiurile și obiectele satului românesc dispar încet-încet, și chiar dacă acest lucru e sacrificat întrucâtva pe altarul evoluției și modernismului, ar trebui totuși ca în această tranziție să avem grijă de elementele cu adevărat prețioase din trecutul nostru.

Meșterii populari sunt și ei pe cale de dispariție.

Îi mai întâlnim numai la evenimentele în care încearcă prin produsele lor să atragă atenția unor generații de oameni care se mișcă mult prea repede și a căror atenție nu se mai poate concentra mai mult de câteva secunde.

Noi, generațiile tinere, suntem oamenii care vom decide ce se va întâmpla cu meșterii populari. De ce? Gândește-te rapid câți dintre oamenii cu o vârstă mai mică sau egală cu a ta se îndeletnicesc cu țesutul, cu încondeiatul ouălor, cu olăritul sau cu orice alte meșteșuguri populare. Te poți gândi la cineva?

Pentru că eu nu. Eu n-am prieteni care se ocupă de așa ceva. Cel mult cunosc niște oameni care se ocupă cu realizarea de obiecte handmade precum brățări, lănțișoare și alte mărunțișuri care cu greu se pot categoriza drept produse tradiționale.

De aceea meșterii populari sunt tot mai rari. Și sunt tot mai bătrâni. Și într-o zi nu vor mai fi, pentru că numărul lor scade cu fiecare generație. Peste 100 de ani sunt toate șansele să se vorbească despre meșterii populari cum se vorbește acum despre breslele de olari, fierari, tâmplari și altele din Evul Mediu.

Meșteri populari în Bucovina Oamenii aceștia care muncesc o lună de zile pentru o ie, care vopsesc cu măiestrie și multă trudă zeci de ouă în fiecare an și care scot pânze minunate de la războiul de țesut nu au cui să transmită mai departe toate aceste învățături, iar meșteșugurile lor rezistă tot mai greu într-o lume în care atenția e acaparată de tehnologie și de produsele identice făcute în serie.

De aceea apreciez campania celor de la Art&Craft, care susțin meșterii populari din întreaga țară prin promovarea valorii pe care aceștia o aduc culturii și tradiției noastre. Totodată, încearcă să aducă în atenția noastră produsele tradiționale meșterite de acești oameni ajutându-i în procesul de comercializare.

În ce constă campania?

Cel mai bine explică chiar echipa Art&Craft pe pagina campaniei:

Stim cu totii cat de greu este in zilele noastre sa pastram traditiile si mestesugurile romanesti, sa le ducem mai departe din generatie in generatie asa cum obisnuiau strabunii nostri si, mai ales, sa le promovam. Cu toate ca astazi au inceput sa fie din ce in ce mai apreciate si mai cautate produsele traditionale si handmade, mesterii nostri populari au ramas intr-un con de umbra, neavand posibilitatile si resursele necesare pentru a beneficia de expunerea si vizibilitatea pe care ar merita-o.

Stim cata munca si cata rabdare se ascunde in spatele muncii lor, cat talent, cata iscusinta si cat timp investit. Stim ca realizarea broderiei unei ii poate dura chiar si o luna de zile si ca procesul de incondeiere a oualor este extrem de solicitant si de migalos.

Din acest motiv, noi, echipa Art&Craft, am decis sa sustinem mesterii populari si sa ii ajutam sa isi promoveze si comercializeze produsele, constienti fiind ca fara sprijinul nostru munca lor ar fi in zadar.

Pe langa faptul ca de ani de zile avem oameni dedicati, care merg frecvent direct la mesterii populari acasa, pentru a alege cele mai frumoase produse pentru magazinele Art&Craft din aeroporturi si pentru magazinul online, noi am hotarat, incepand cu luna ianuarie 2016, sa facem o serie de drumetii prin tara si sa realizam fotografii si video cu procesul de executare a produselor mesterilor populari, materiale ce vor fi utilizate pentru promovarea acestora si pentru a arata autenticitatea si unicitatea produselor traditionale.

Meșteri populari din Bucovina

Fiecare zonă a României are o mulțime de tradiții și obiceiuri fascinante, dar în cele ce urmează vreau să vă arăt câteva videoclipuri create de Art&Craft în regiunea noastră de suflet, Bucovina.

Luați-vă câteva minute și bucurați-vă de poveștile minunate de mai jos.

Ei, nu-i așa că vorbim de lucruri cu adevărat speciale aici?

Cum ziceam, însă, nu doar Bucovina se poate mândri cu meșteri populari senzaționali.

Descoperiți ceramica de Horezu

Unde găsiți produse autentice tradiționale?

Produsele de mai sus sunt comercializate în magazinele fizice Art&Craft situate în următoarele aeroporturi: Henri Coandă București, Sibiu, Târgu-Mureș, Cluj-Napoca, Timișoara și Craiova, dar și pe www.artandcraft.ro.

fotografii via Facebook Romanian Art&Craft

Distribuie pe Facebook 0
Trimite prin WhatsApp
Trimite prin email

Acest articol are 3 comentarii

  1. Dacă tot vreți să salvați ceva valoros din România, nu ar strica să și scrieți în românește, așa e? E așa de greu oare? Cum să iubim România dacă nu încurașăm ÎN PRIMUL RÂND scrierea cu diacritice, adică limba română scrisă în mod CORECT?

    1. Criticile sunt constructive, Mihai, dar textul fără diacritice nu ne aparține, după cum bine poți vedea din citat.

    2. Adevărat, nu vă aparține, dar îl găzduiți, prezentați, promovați, și-atunci? Nu ajungem nicăieri așa: eu spun una, voi spuneți alta – paralelă cu răspunsul care trebuia dat – și, ca de obicei la români, nimeni nu ajunge la un rezultat clar, lucru care convine cel puțin uneia din părți. Mie nu. În timpul liber, puteți încerca să citiți cu voce tare orice text pe care-l prezentați FĂRĂ diacritice: nu cred că așa sună limba noastră maternă. A mea, oricum, nu.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum procesăm datele comentariilor tale.

Închide meniul