Punte în Țara Dornelor.
Damian Gicoveanu

Damian Gicoveanu

Orășeni, nu mai legănați puntea!

Punte, punte..ce e aia punte?” e încă o întrebare pe care o aud destul de des în alte locuri ale țării atunci când vorbesc despre Țara Dornelor, locul unde mi-am petrecut primii 19 ani din viață. Exact ca atunci când vorbesc despre fandelă (a se citi tigaie dacă ești de prin Ardeal, Banat sau București) sau despre urși cu brânză (habar n-am dacă există în alte zone, dar vă spun eu că-s delicioși).

Iar o venit orășenii ăia și huță puntea! I-o apucat tăți dracii!”, îndrugă nea’ Sandu și mai dă pe gât un pahar de tărie pe terasa magazinului din sat, dând dezaprobator din cap către marginea drumului, unde o mașină cu numere de Ilfov era oprită lângă punte, cunoscută și sub denumirea de pod de lemn în alte zone ale țării. Ca de obicei, e o familie. Se dau jos din mașină, scot aparatele de fotografiat (pe atunci nu erau la modă smartfonurile) și încep să pășească pe punte.

Punte in Tara Dornelor
Punte în Sunători, comuna Dorna Arini.

Asta era partea mea preferată, pentru că se temeau. Nu nu, nu că se temeau. Erau pur și simplu îngroziți că ”podul” ăsta era atât de fragil încât părea că pur și simplu se va rupe la primii pași și ei vor ateriza direct în mijlocul Bistriței. Mi-ar fi plăcut să mă urc pe bicicletă și să o traversez în viteză, așa cum eu și ceilalți copii din sat eram antrenați de mici s-o facem. S-ar putea însă ca turiștii să fi leșinat direct.

În schimb, stăteam la o distanță suficient de mare cât să nu vadă că râdem de ei și ne uitam cum parcurgeau 20 metri în 5 minute numai să-și facă o poză, după care se uitau un pic la apă, amețeau și o luau încetișor, cu atenție, înapoi.

Punte in Tara Dornelor
Punte în Călinești, comuna Dorna Arini.

Privind acum în urmă, după 5 ani de locuit în două dintre cele mai mari orașe ale țării, pot să spun că îi înțeleg. În oraș nu vezi altceva decât betoane solide și poduri pe care nici nu știi că le traversezi. În plus, dacă singurul contact cu râul în oraș e plaja de pe malul Someșului din Cluj, plimbarea cu bărcuța pe Bega din Timișoara sau admiratul Dâmboviței de pe cine știe ce pod din capitală, e clar că nu ai încredere într-un podeț lat de-un metru făcut din scânduri pe jumătate putrede prin care vezi apa de munte cum trece parcă cu viteză nemaivăzută pe dedesupt.

Ce proști îs!”, mormăie nea’ Sandu. ”Ei nu știu că apa are juma’ de metru? Și ce dacă pică? Se udă și ei oleacă! Da’ cum dracu să pici?”. Și începe să râdă. Deodată, însă, se oprește brusc. ”Bă orășeni! Băă! Nu mai huțați puntea, dar-ar păduchii-n voi! Băăă, voi n-auziți?!?

În nouă cazuri din zece, turiștii prindeau curaj după vreo 10 minute și se prindeau că dacă mișcă de punte frica se transformă în distracție. Ori asta ori băieții își dădeau seama că fetelor nu le place deloc experiența, așa că se apucau să legene cu patos podul fragil din lemn, făcând atât fetele cât și pe nea’ Sandu să urle dezaprobator.

Băăă, voi sunteți surzi?!? Nu mai huțați punteaa, că vă ia dracu’ pe tăți! Băăă!!!

Punte in Tara Dornelor
Punte în Zugreni, comuna Dorna Arini.

Într-un final, îl auzeau. Nu se ridica de pe scaunul de la terasă, dar urla din toți rărunchii, așa că-l sesizau. Rușinați și încurcați, coborau încet, încetau să râdă, mai făceau una-două poze, se urcau în mașină și plecau.

Dracu’ de orășeni!”, șuieră nea’ Sandu înainte să dea pe gât ultima gură de tărie din pahar. Se ridică și se îndreaptă încet, șovăielnic, spre ”pod”.

Cum dracu’ mai trec eu dacă ăștia o rup?

Share on facebook
Distribuie pe Facebook
Share on whatsapp
Trimite prin WhatsApp
Share on email
Trimite prin email

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Închide meniul