Paștele în Bucovina
Damian Gicoveanu

Damian Gicoveanu

Paștele în Bucovina: frânturi de copilărie

La noi acasă lucrurile se cam înfierbântă de Paște. De fapt se întâmplă asta cam la fiecare sărbătoare importantă, pentru că Bucovina este un leagăn încă viu al tradițiilor, superstițiilor și credințelor lăsate din moși strămoși pe aceste meleaguri.

Copilăria petrecută la sat mi-a fost marcată într-o mare măsură de aceste sărbători pascale care erau așteptate cu mare interes. Pentru noi, copiii, Paștele în Bucovina nu prea a fost despre religie, deși mergeam în fiecare an la slujba de Înviere și respectam datinile creștinești.

Pe noi ne interesau ouăle.

Festivalul Național al Ouălor Încondeiate, Ciocănești, 2016Alea încondeiate, mai cu seamă, pe care le admiram de cum ieșeau de sub mâna meșterilor populari care, pe vremea aia, erau mult mai des întâlniți decât astăzi. Multe femei se ocupau în perioada Paștelui numai cu asta, iar noi umblam pe unde știam că se fac cele mai faine și mai colorate ouă.

Puneam mare preț pe cele care nu erau doar roșii, deși le păstram și pe acelea datorită conotației religioase de care ne temeam mai mult decât o înțelegeam. Ne plăceau însă alea galbene, verzi, încondeiate. Alea care ieșeau în evidență și ne dădeau un avantaj în fața colecțiilor etalate de ceilalți copii din sat. Iar dacă dădea Domnul să te pricopsești cu un ou de rață sau – Doamne ajută! – de struț, era un subiect de laudă până la Crăciun pentru oricare dintre noi.

Ouăle de struț erau însă extrem de rare prin Bucovina, că doar sătenii n-aveau struți. Dar se mai întâmpla ca unii gospodari să facă rost de ele prin cine știe ce mijloace și le dăruiau copiilor din familie, de regulă. Să vezi atunci ce bucurie pe capul nostru!

Ciocnitul ouălor: o competiție, nu o tradiție!

Dar să nu credeți că ouăle ne interesau doar pentru că erau frumos colorate și dădeau bine în coșul de Paște. Nu, nu, principala noastră activitate consta în ciocnitul lor, tradiție devenită în Bucovina o adevărată competiție care se lasă de multe ori cu certuri în toată regula între aceia mai pasionați dintre noi.

Iar când ești mic ești pasionat cu adevărat de astfel de lucruri, motiv pentru care ne alegeam cu atenție ouăle pe care urma să le aruncăm în luptă, în încercarea de a ieși îmvingători. Ne adunam mai mulți, prieteni sau familie, și ciocneam zeci de ouă.

Nici nu mai știu sigur ce presupune această tradiție, știu doar că era foarte distractivă. Bătrânii aveau o tactică specială de ales ouăle mai tari, lovindu-le încetișor de dinți. Niciodată însă n-am putut deprinde talentul acesta, așa că nu mă pot lăuda cu prea multe victorii.

Treaba era clară însă: nu se ciocnea niciodată la întâmplare! Duminică se ciocnesc ouăle cu vârful (partea ascuțită) iar luni cu dosul (partea mai lată). Niciodată nu se trece peste aceste reguli.

Unii însă încercau să trișeze.

Țin minte că într-un an am devenit victorios când, fără să știe nimeni, am apelat la serviciile unui…ou de lemn. Era nou-nouț, proaspăt vopsit și strălucitor, așa că dacă-l puneai alături de suratele lui adevărate nu vedeai vreo diferență. Singura diferență era că spărgea orice ou al adversarilor.

Știți cum m-au prins? Atunci când am ciocnit cu alt ou de lemn, al altui băiat. Ne-au prins pe amândoi atunci și n-a mai vrut nimeni să ciocnească cu noi în anul ăla.

Noaptea de Înviere

La noi în sat, contrar tradiției, slujba de înviere are loc de la 20:00 la 12:30. Acest lucru se datorează faptului că preotul din sat are două parohii în care oficiază slujba, așa că trebuie să se împartă întreaga noapte între ele. Așa se face că niciodată n-am fost la slujba de înviere normală, care începe la 1:00 dimineața.

Chiar dacă eram în biserică copilăria își spunea cuvântul, iar cele mai importante îndeletniciri cu care ne ocupam noi nu erau rugăciunile, ci mai degrabă organizarea competițiilor de aruncat pocnitori pe la picioarele enoriașilor. Nici preotul nu scăpa în timpul slujbei care se ținea afară, și nu o dată a tresărit în timpul unei preasfânt cântec atunci când petarda a bubuit cu zgomot la picioarele lui.

Era insă interzis să arunci cu petarde în coșurile pe care gospodinele le aranjau cu mare atenție și delicatețe și care erau întinse toate în cerc în jurul preotului, pentru sfințire. Cum nu aveam însă întotdeauna cea mai bună țintă, se mai întâmpla ca unele petarde să aterizeze în coșurile de Paște pline cu ouă roșii, pască, cozonac, vin, miel și alte asemenea bunătățuri, moment în care privirile pline de reproș ale victimelor ne căutau în mulțime și ne săgetau dureros.

Paștele în BucovinaÎn tot acest timp, unii dintre bărbați râdeau în mustață de neastâmpărul nostru și ne țineau isonul cerându-ne petarde pe care le aruncau la picioarele femeilor, ca să-și amintească și ei de copilărie.

Desigur, privind în retrospectivă, tradiția asta cu pocnirea petardelor în noaptea de Înviere mi se pare puerilă și nepotrivită, dar cui îi pasă de lucrurile astea când ai 10 ani și ai în mână ocazia să sperii câțiva zeci de enoriași și enoriașe, inclusiv preotul în timp ce cântă?

După ce slujba se finaliza pe la miezul nopții mergeam acasă și ne chinuiam să ținem aprinsă o lumânare luată de la biserică, că cică e semn bun să duci lumină acasă. De cele mai multe ori era o misiune imposibilă, dar mă simțeam mulțumit că am încercat.

Ajunși acasă, aveam liber la pască, cozonac, prăjituri, miel și alte bunătățuri din care ne înfruptam cu voioșie, că doar se știe că românii nu-s chiar cei mai cumpătați oameni când vine vorba de mâncarea de sărbători. Așa că nu cruțam nimic, mai ales aceia dintre noi care postiseră și, deci, erau chinuiți de foame.

Tradiții în ziua de Paște în Bucovina

Ziua de Paște era tot timpul tratată cu o foarte mare importanță.

Imediat ce ne trezeam mergeam să ne spălăm pe față în timp ce ne dădeam pe obraji cu o monedă și cu un ou roșu. Era semn de bogăție și sănătate pentru anul ce-l aveam în față.

După ce ne spălam și mâncam tradiționala pască porneam după ouă prin sat, cu coșul după noi. Ajungeam în câteva ore acasă încărcați de ouă multicolore și rupți de oboseală.

Paștele în BucovinaDar nu stăteam prea mult acasă. Mâncam și fugeam înapoi la biserică.

Nu să ne rugăm, ci să tragem clopotele și să batem toaca. În plus, mai apucam să ne jucăm prin curtea bisericii un pic, pocnind petardele rămase de cu seară. Petreceam ore bune în curtea bisericii, trăgând clopotele și hârjonindu-ne printre morminte.

Paștele se încheia cu petrecerea următoarelor două zile în vizite pe la rude sau primirea lor la noi acasă, obicei care, bineînțeles, s-a păstrat până în ziua de azi.

Nu știu dacă astăzi copiii din sat, puțini cum sunt, mai sunt implicați în aceleași activități pe care le făceam noi pe atunci. S-ar putea ca, mai degrabă, să fi înlocuit toate acele năzbâtii cu jocurile de pe tabletă, smartphone sau laptop, lucru care nu-s sigur că-i mai înțelept decât ceea ce făceam noi pe atunci.

La tine cum se simțea Paștele în copilărie?

Lasă un comentariu mai jos și povestește-ne cum ai trăit tu Paștele în Bucovina sau în zona în care ai copilărit. Făceai și tu tâmpenii sau erai un copil cuminte?

Distribuie pe Facebook 0
Trimite prin WhatsApp
Trimite prin email

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum procesăm datele comentariilor tale.

Închide meniul