Tradiții de nuntă din Bucovina

Tradiții de nuntă din Bucovina

În urmă cu mai puțin de jumătate de secol, cele mai multe tradiții de nuntă din Bucovina erau păstrate cu sfințenie și responsabilitate de către bătrânii satului, ce nu au ezitat să le împărtășească mai departe copiilor și nepoților. Firește că societatea a evoluat, iar obiceiurile de nuntă s-au schimbat de atunci: mai mult sau mai puțin, în funcție de preferințele fiecăruia. Nouă ne este dor de ritualurile de nuntă autohtone, pe care ni le-am imaginat adesea din poveștile bunicilor sau am avut norocul de a le experimenta într-o oarecare măsură, la o parte din nunțile la care am participat.

Astăzi vrem să vă purtăm într-o călătorie în timp, în jurul anilor ’50, pentru a reconstitui anumite obiceiuri și tradiții de nuntă din Bucovina, pe care am dori să le păstrăm în memoria colectivă și să le prețuim la adevărata lor valoare. Din poveștilor bunicilor mei am aflat că „pe vremea lor nunțile erau strașnice”: mâncarea era gătită de cele mai cunoscute gospodine a satului, muzica populară încingea flăcăii și copilele la horă până în zorii dimineții, iar proaspeții căsătoriți se bucurau să adune laolaltă tot satul, fără excepție.

Tradiții de nuntă din Bucovina

Nunta avea rolul ei de liant social. Toți sătenii erau invitați la eveniment printr-o strigătură și un pahar de rachiu de casă. Ținuta de seară era reprezentată de costumul popular cel bun, special păstrat pentru zilele de sărbătoare, iar nașii de nuntă erau nașii de botez ai mirilor, astfel că numărul lor putea ajunge și până la 20. Dar acestea sunt aspecte pe care le vom discuta la vremea lor. Pentru ca totul să fie cât mai logic de înțeles, chiar și pentru aceia care nu cunosc nimic despre aceste tradiții, le vom nara în cele ce urmează, în ordinea lor cronologică.

Tradiții de nuntă din Bucovina

Invitarea oaspeților la nuntă

Viitorii miri mergeau alături de vătăjei (cavaleri de onoare) din casă în casă, pentru a pofti oaspeții la nuntă. Vătăjeii obișnuiau să grăiască o strigare:

„Bună sara, bună sara,

V-o poftit jupânu’ mire şi jupâneasa mireasă,

Şi socrii cei mari,

Şi vă poftim şi noi

Dacă aveţi gust şi bună plăcere,

Să veniţi la nuntă

Şi la pahar“.

La nași se mergea de mai multe ori. Aceștia erau poftiți la nuntă și ceruți să fie nași cu un colac și o sticlă de rachiu bun. Dacă nunta era una mică, se alegea doar o pereche de nași. Cu cât era mai are, cu atât mai mult se creștea numărul nașilor, ce putea depăși cifra de 20 de cupluri. Nici părintele nu trebuia ignorat. Și duhovnicul satului era poftit la nuntă cu colac și rachiu, așa cum erau datinile.

Costumația de nuntă

Până la cununie, mireasa avea sarcina de a le coase mirelui și socrilor haine noi de nuntă, tradiționale. Ea putea apela la ajutorul unor femei pricepute, pentru ca veșmintele realizate să îi aducă cinste în rândul sătenilor. Totul se lucra manual, ceea ce înseamnă că pregătirile începeau din timp. Mireasa era ajutată de druște la coaserea năframelor pentru vătăjei, echivalentul actual al cavalerilor de onoare. Aceste năframe erau percepute ca fiind un dar din partea domnișoarelor de onoare și urma să fie folosit pentru împodobirea bețelor din portul lor de nuntă. Ele aveau rol în jocul din curtea miresei, ce se realiza înainte ca mirii să pornească la cununie.

Mirele era îmbrăcat astfel în cămașă din pânză de casă, ițari și brâu de încins ori curea. Nici mireasa nu se lăsa mai prejos. Ea se îmbrăca în combinezon, catrință frumos colorată și bârneț. Costumația era accesorizată în zona gâtului cu un tulpan mare, care următoarea zi se punea pe cap, ca simbol de pătrundere în lumea femeilor. Atât mirele, cât și mireasa purtau opinci din piele, strânși pe picior cu ață din lână. Totul era cu mare atenție pregătit de femei, pentru ca mirii să arate cât mai bine în ziua nunții.

Drumul spre casa miresei

Alaiul format din mire, părinții lui, vătăjei, rude și nuntași invitați din partea familiei acestuia pleca spre casa miresei. Vătăjeii aveau un rol important la nuntă. Ei ajutau la servirea mesei, conduceau mireasa și săreau în ajutorul mirilor în cazul în care era nevoie. Alaiul pornea spre mireasă pe jos sau în căruțe frumos decorate cu pături țesute manual, în funcție de distanța ce trebuia parcursă.

Atunci când alaiul ajungea la mireasă, druștele ascundeau mireasa într-o odaie și trimiteau mirelui câte o babă deghizată. Acesta era un moment de amuzament pentru invitații de la nuntă, ce se traducea adesea într-un spectacol copios. Mireasa falsă se ruga să fie luată de soție în vreme ce era refuzată de mire, spre distracția tuturor invitaților. Ea era mituită ulterior de mire pentru a renunșa, cu câțiva bănuți și o sticlă de rachiu de săcărică.

Jocul zestrei

Una dintre cele mai cunoscute tradiții de nuntă din Bucovina este reprezentată de jocul zestrei. Conform obiceiului, mirele trebuia să aibă casă, iar fata tot ce era necesar pentru a o face gata de locuit: lenjerii de pat, oghialuri sau plapume (pilote), ștergare, țoale, cuverturi, covoare pentru pereți și nu numai. Practic, toate aceste țesături făcute de părinți de-a lungul vieții erau cunoscute sub denumirea de zestrea fetei. Fiecare obiect se juca, bucuria oaspeților fiind în toi.

„Perinuţi nu prea avem,

Că noi gâşte nu ţinem,

Noi şedem lângă toloacă,

Gâştele uliu le-ndoapă.

Scorţărele nu-s prea multe,

Că ni-s oile la munte.

Scorţărelu cel de buci

De puzderii abia-l duci.

S-o uscat alunele,

S-o gătit minciunile.

Daţi feciori, cu mâna-n ladă,

Că minciunile-s grămadă.“

Iertăciunea mirilor

Din topul celor mai cunoscute tradiții de nuntă din Bucovina nu lipsește nici iertăciunea tinerilor. Acesta era un moment caracterizat de o încărcătură emoțională puternică. Unul din invitații de la nuntă cu talent în ale vorbitului recita iertăciunea. În acest timp, mirii stăteau așezați pe câte trei perne, îngenunchiați în fața părinților:

 „Mirii stau îngenunchiaţi

Cu ochii în gios plecaţi.

Dumneavoastră să-i iertaţi

Poate au greşit vreodată

Către mama, către tată!

Fata supără pe mama,

Poate fără să-şi dea seama,

Iar băiatul către tată

Mai răspunde câteodată.

Iară doamna soacră mare

Nu fie cu supărare!

Poate nora mai greşeşte până se obişnuieşte,

Îi trebuie multă răbdare să-mpace pe fiecare.

Soacra-i tînără şi-i tare,

Gura-i merge binişor, mai bate şi din chicior.

Dimineaţa-i mare sfadă.

Somnoroasă când se scoală,

Mai scapă pe gios o oală

Să vadă soacra ce face

De răcneşte ori se face.

Să cânte şi să vuiască

Muzica mulţi ani trăiască

Şi să pornim cu Dumnazău la cununie.“

Odată recitată iertăciunea, tinerii se ridică și sărută mâinile părinților. În aceste momente se cântă muzică de jale, iar mireasa aruncă în alai pâine și sare, pentru ca drumul alături de alesul inimii să îi fie liniștit, conform tradiției.

Cununia propriu zisă

Drumul spre biserică se făcea tot în alai. Mireasa mergea alături de vătafi și flăcăi, iar mirele alături de fete și druște. În spatele lor veneau nașii și socrii, iar apoi restul invitaților. Niște vătafi călare mergeau pe la porți și comunicau ceremonia sătenilor care nu au fost poftiți la nuntă și ieșeau la porți să se uite cine trece. La biserică se stătea la slujbă vreme de o oră. Odată ce preotul satului le punea pe degete verighetele, mirele și mireasa se călcau, conform superstiției conform căreia asta le va aduce conducerea în familie.

Atunci când se înconjura masa în biserică, nuntașele aruncau cu bomboane pentru bunul mers al căsniciei, iar copiii se grăbeau să le culeagă pentru a le mânca. Odată oficializată căsătoria, în fața bisericii se făcea o horă mare, ce purta denumirea de dansul miresei.

„Ieşi afară, soacră mare

Ţi-am adus pieptănătoare

Şi te-a pieptăna pe cap

C-o bucată de lemn de fag.

Şi te-a pieptăna din plin

C-o bucată de lemn de-arin.

Şi te-a pieptăna frumos,

Cu păru smocuri pe jos.“

Petrecerea de după cununie

La intrarea în casă, mirii erau întâmpinați de bucătărese cu pâine și cu sare. Erau stropiți cu agheasmă și boabe de grâu pentru sănătate și prosperitate, iar mireasa primea un colac de la vătejei, pe care îl rupea în 4 și-l arunca. Înainte ca invitații să intre la ospăț, soacra mică întâmpina invitații cu băutură și îi stropea cu agheasmă, urând ca toate cele bune să se adune, iar cele rele să se spele.

Pentru marele eveniment se adunau în bucătărie cele mai pricepute gospodine din sat, ce preparau mâncarea de nuntă din alimente proaspete. În trecut, termenul de aperitiv nu exista în vocabularul țăranilor. Ei erau poftiți la masă și serviți cu ciorbă, friptură cu pâine coaptă în casă și prăjituri. A doua zi, invitații primeau ciorbă de potroace, la continuarea petrecerii de a doua zi. Prăjiturile erau coapte la cuptor și făcute cu untură de porc. Ca băuturi, se servea berea de casă și rachiul.

Spiritul petrecerii era dat de chiuieli și strigături. Se dansa și se citau diverse poezii, cu scopul de a anima oaspeții. Una dintre cele mai cunoscute astfel de strigături este următoarea:

„Urâtă-i femeia mută

Care nu cântă la nuntă,

Nici nu cântă, nici nu joacă,

Numai şade şi se-ndoapă.

Da’ eu joc, şi beu, şi cânt,

Că de asta-s pe pămînt;

Că rachiul n-are câlţi

Să rămâie printre dinţi.“

Din rândul acestor tradiții de nuntă din Bucovina nu lipsea nici furatul miresei, care se păstrează până în zilele noastre. În schimbul ei, mirele trebuia să plătească câteva sticle de rachiu sau vin. Nici strigatul darului nu este de ici de colo. Invitații strigau în gura mare darurile cu care veneau în întâmpinarea proaspătului cuplu căsătorit. Cu cât ofereau mai mult, cu atât mai bine priviți în sat erau invitații.

Din seria obiceiurilor nu lipsea nici îmbroboditul miresei, care marchează schimbarea prin care trece fata, ce devine acum femeie. Mirelui i se pune pe cap o pălărie, simbolistica ei fiind aceeași. Mireasa avea obligația de a face daruri socrilor mari straie noi. Petrecerea se încheia cu o strigătură, ce dădea nuntașilor semnalul conform căruia era vremea să plece la casele lor.

„Hai să scoatem danţu-afară

Că-i destul de-alaltă-sară;

De când joc, aş juca iară,

De ce beu, aş tot bea iară,

De ce cânt, tot aş cânta

Şi pe la nunţi aş umbla!“

Tinerii mergeau la biserică după o săptămână, pentru a primi iar binecuvântarea preotului. Se făcea o masă restrânsă, la care erau invitați de această dată doar cei din familie, pentru a se crea o relație armonioasă între cele două familii.

Acestea sunt cele mai importante tradiții de nuntă din Bucovina ce erau nelipsite de la orice căsătorie din sat. Ele erau păstrate cu mare sfințenie.  În unele locuri se respectă până în zilele noastre. Firește că nu în totalitate, ele fiind adaptate situației sociale și economice în care trăim.

Ioana Dobresenciuc

Sunt născută în Suceava, locul unde mi-am petrecut copilăria și m-am format ca om. Spirit entuziast și curios din fire, nu ezit să descopăr locuri noi și povești spuse din suflet. Iubesc plaiurile Bucovinei și sunt mândră ambasadoare a acestora.

This Post Has 2 Comments

  1. Foarte frumos articolul. Mă bucur că primesc aceste emailuri. Mulțumesc!

    1. Și noi ne bucurăm nespus să citim mesaje de la cititorii noștri. Promitem să pregătim noi materiale de interes.

Lasă un răspuns

Închide meniul