Vizitați Pietrosul Bistriței, dar nu când plouă

Vizitați Pietrosul Bistriței, dar nu când plouă

Am crescut în Călinești, un cătun – pentru că nu e oficial sat – din comuna Dorna Arini, la 17 kilometri de Vatra Dornei spre Piatra Neamț, iar Călinești este unul dintre punctele de pornire alese de turiștii și localnicii care doresc o escaladă pe muntele Pietrosul Bistriței, care se înalță maiestuos deasupra Bistriței Aurii.

Iată locația lui exactă pe harta de mai jos

Unele dintre cele mai frumoase amintiri din copilărie le am pe acest munte care m-a cucerit încă de prima dată când am urcat pe el, deși aveam mai puțin de 10 ani și drumul m-a chinuit groaznic.

Totodată, din păcate sau din fericire, și una dintre cele mai înspăimântoare amintiri e legată foarte strâns de acest pisc deosebit de frumos și extrem de periculos atunci când Ilie se plimbă cu carul pe podeaua cerului, stârnind rafale de ploaie și vânt pe care îți dorești să le privești din căldura casei, nu să le simți pe față în vârful muntelui în timp ce orbecăi printre nori.

Pietrosul Bistritei
Pietrosul Bistriței ascuns în nori, văzut din Călinești, comuna Dorna Arini.

Cred că aveam vreo 13 ani când am pornit, într-o senină și purtătoare de ghinion duminică de vară, cu taică-miu, cu frate-miu vitreg și cu Bonnie, cățelușa noastră, la o plimbare. Am urcat cu mașina cât de sus s-a putut pe drumul forestier numit Pârâul Ruscăi, iar pentru că era un ARO din ăla vechi, ne-a dus destul de aproape cât să ne vină ideea nu foarte isteață de-a face rapid o tură până pe Pietrosul, ”că tot n-am fost demult”.

Nu mai țin minte sigur, dar cred că eu am fost neinspiratul căruia i s-a aprins luminița, deși nici ceilalți doi n-au fost mai prevăzători. Cât despre Bonnie, ea avea oricând chef de plimbare, așa că a sărit din mașină plină de energie și a dispărut în tufișuri.

O caracteristică interesantă a acestui munte e faptul că are o creastă lungă și îngustă, cu o cărare subțire care trece peste stânci și pe alocuri la 2-3 metri de prăpăstii în care ți-e frică să privești.

Pietrosul Bistritei
Pietrosul Bistriței și Bistrița Aurie, în Călinești.

Unul dintre cele două capete ale crestei (cel mai spectaculos, cu cele mai înalte, periculoase și impresionante stânci) găzduiește o cruce de fier înaltă de vreo 3-4 metri și este vizibil și accesibil din Călinești, comuna Dorna-Arini. Celălalt e accesibil pe celălalt traseu, ce pornește din satul Rusca (tot comuna Dorna Arini), aflat la 4 kilometri distanță de Călinești spre Vatra Dornei.

Noi, evident, am ajuns în capătul opus celui vizibil din Călinești, iar pentru că eu cu frate-miu ne doream tare mult să admirăm peisajul senzațional de pe stâncile din celălalt capăt al crestei, l-am lăsat pe taică-miu în urma noastră, preocupat fiind de culesul merișoarelor și afinelor. Urmați de o Bonnie plină de veselie am purces în ritm alert pe cărarea îngustă.

După circa 30-45 minute am ajuns la destinație în același timp cu ploaia. Și nu vrei să ai de-a face cu ploaia pe muntele ăsta. Mai ales când ești un copil de 13 ani despărțit de părinte.

Așa că n-am zăbovit.

Am ajuns la cruce (punctul de referință din acest capăt de munte), am salutat-o respectuos, am aruncat o privire rapidă spre satele înșirate ca mărgelele de pe malul Bistriței, am fluierat-o pe Bonnie și am luat-o înapoi în pas alert, mult mai rapid decât venisem, cu ploaia care deja ne mușca de fețe din ce în ce mai agresiv.

Nu mai țin minte multe din acea experiență, pentru că următorul lucru pe care mi-l amintesc după ce am părăsit crucea și am pornit înapoi, era disperarea pe care am simțit-o când ne-am dat seama cât de greu va fi să-l găsim pe taică-miu în ceața care devenea atât de groasă că nu mai vedeam nici câinele la doi metri în fața noastră.

Vremea urâtă ne-a îngreunat deplasarea foarte mult, pentru că trebuia să ne mișcăm cu atenție ca să nu alunecăm de pe cărarea extrem de îngustă. În același timp, tunetele asurzitoare din jurul nostru acopereau orice încercare făceam de-al striga pe tata. Totodată, fulgerele și zgomotele tunetelor o făceau pe Bonnie să sară în sus de fiecare dată când le auzea.

Nu știam dacă am trecut de locul unde îl lăsasem sau nu și nu mai fusesem niciodată singuri pe traseul pe care tocmai venisem, astfel încât disperarea începea să-și facă loc tot mai mult în inimile unor copii care, deși crescuseră lângă el, nu înfruntaseră niciodată muntele în asemenea condiții.

Am căzut, ne-am julit, am urlat și ne-am rugat la toți zeii. ”Tataa!!!!Tataaa!!!!!

La un moment dat, am realizat că Bonnie a dispărut. ”Boniiiiiiii!!!!Boniiiiiiiiiiii!!!!!”. Nimic. Unde e câinele? A alunecat sub vreo stâncă? A pățit ceva?

Aici!! Haideți aici!!!

Pietrosul Bistritei
Pietrosul Bistriței văzut din Zugreni, comuna Dorna Arini.

De sub o stâncă, la câțiva metri printre tufișuri, l-am deslușit cu chiu cu vai pe taică-miu.

Nu știu dacă m-am bucurat vreodată mai mult decât atunci să-l văd. Câinele era lângă el, tremurând și înjurându-ne cu privirea pe fiecare dintre noi, ocazional schelălăind a jale când tuna puternic. Ne-am adăpostit sub o stâncă care ne ferea de ploaie, uzi și în prag de pneumonie, dar fericiți că nu mai eram singuri.

Evident, pentru că muntelui îi place să se joace cu oamenii ori poate pentru că Ilie obosise de plimbat caleașca printre nori, la nici un sfert de oră după ce ne-am întâlnit s-a oprit și ploaia.

La nici 15 minute mai târziu soarele ieșise dintre nori și ceața se împrăștiase, lăsându-ne doar cu hainele leoarcă și cu privirea plină de mustrare a câinelui să ne amintească de coșmarul prin care trecusem.

Tata a găsit cărarea și am început coborârea în șir indian, tăcuți, uzi și supuși de furia muntelui, care parcă ne certase și pedepsise precum un părinte furios, chiar dacă nu știam cu ce greșisem.

Când am ajuns la mașină și am deschis ușa, prima care a sărit direct pe scaun a fost Bonnie, sugerându-ne expresiv că e timpul să ne cărăm de acolo și să nu ne mai întoarcem niciodată.

Dar ne-am întors. De mai multe ori.

Și o să ne mai întoarcem, pentru că Pietrosul Bistriței e sălbatic și periculos, dar extrem de atrăgător.

Pietrosul Bistritei
Pietrosul Bistriței văzut de pe TransRarău, Masivul Rarău.

În ciuda acestei experiențe neplăcute, am mai multe motive personale pentru care te îndemn să-l vizitezi cu prima ocazie:

  • este unul dintre cei mai sălbatici munți din Țara Dornelor, deci ridică o oarecare provocare chiar și celui mai experimentat turist.
  • chiar dacă e dificil de urcat, nu e atât de greu încât să nu poată fi escaladat cu familia.
  • priveliștile de care te bucuri din vârful muntelui sunt cu adevărat impresionante.
  • înaintezi pe alocuri și în genunchi, ceea ce îți oferă  o satisfacție extrem de mare atunci când, într-un final, pui piciorul în vârful muntelui.
  • sunt o mulțime de fructe de pădure la dispoziția ta pe toată suprafața muntelui. Mai ales merișoare și afine. Da, sunt delicioase.
  • dacă-ți place adrenalina, tot ce trebuie să faci e să te apropii de marginea uneia dintre cele două stânci uriașe vizibile din Călinești. Crede-mă pe cuvânt, nu ai nevoie de mai mult.

Hai, spune și tu. Ai fost vreodată pe Pietrosul Bistriței? Cum a fost? Ce ți-a plăcut cel mai mult?

Damian Gicoveanu

Deși am crescut în Țara Dornelor m-am îndrăgostit de ea abia după ce am părăsit-o pentru alte orașe ale României, realizând cât de frumoasă e zona copilăriei. Acum o vizitez cât de des am ocazia, pentru că e cel mai drag loc pe care îl pot numi ”acasă”.

This Post Has 2 Comments

  1. Vedeți că pe harta Google ați marcat Vf. Bogolinu (ăsta e cel cu crucea de fier). Pietrosu e mai spre sud, peste șaua aia.

    1. Bună ziua! Vă mulțumim mult pentru observație!

Lasă un răspuns

Închide meniul