Există nenumărate mănăstiri din Bucovina ce adună an de an turiști din România și din afara acesteia deopotrivă. Cu toții ați auzit expresii precum „albastru de Voroneț”, „roșu de Humor” sau „verde de Arbore”. Testamente ale artei bucovinene, ele se remarcă prin frescele greu de reprodus, arhitectura impresionantă și desigur, prin sentimentul de liniște pe care îl oferă celor ce le trec pragul. Mulțumită valorii artistice și a stilului unic în care au fost concepute, ele ocupă un loc de cinste în lista de moșteniri culturale UNESCO. Fiecare se bucură de o poveste diferită, impresionantă fiind modalitatea unică în care fiecare pictor a reușit să interpreteze cuoscutele scene biblice, ținând totuși cont de programul iconografic canonic.
Frescele includ povestiri biblice din rai și de pe Pământ, scene din viața lui Iisus și a Fecioarei Maria, despre viață și moarte. Picturile se pot observa atât în interiorul mănăstirilor, cât și pe fațadele exterioare. Noi am vizitat o mare parte a acestora. De aceea, v-am pregătit un top 5 mănăstiri din Bucovina care nouă ne-au plăcut în mod deosebit. Ar fi păcat să ajungeți în zona Bucovinei și să nu vizitați măcar o astfel de mănăstire. Astfel, vă invităm în cele ce urmează să aflați mai multe despre Mănăstirile Sucevița, Putna, Voroneț, Modovița și Humor.
Mănăstiri din Bucovina: Putna
Mănăstirea Putna a fost ctitorită între anii 1466 și 1469 de Ștefan cel Mare. Se situează în comuna ce poartă același nume, din județul Suceava. O legendă cunoscută referitoare la acest lucru ne spune cum Ștefan cel Mare a tras cu arcul de pe un deal, cu scopul de a stabili locul unde va începe construcția mănăstirii. Conform acesteia, lăcașul sfânt a fost construit exact acolo unde a nimerit săgeata. La doar după trei ani de la ridicare, mănăstirea a fost distrusă de un incendiu și reconstruită. După ce a fost distrusă iar de către ginerele lui Vasile Lupu, a fost reconstruită iar între 1653 și 1662 și conservată optim până în zilele noastre.
În ceea ce privește arhitectura mănăstirii, putem spune că aceasta îmbină optim elemente bizantine cu gotice și renascentiste. Mănăstirea Putna se deosebește de celelalte mănăstiri din Bucovina prin prisma turlei cu două etaje. Accesul în biserică se face prin două uși laterale ale pridvorului, pe sub arcul boltit al turnului. În partea superioară a ușii ce face trecerea din prodvor în pronaos se află pisania mănăstirii. În interiorul mănăstirii este mormântul lui Ștefan cel Mare, cel mai cunoscut domnitor al Moldovei. Mănăstirea poartă hramul Adormirii Maicii Domnului.
Mănăstirea Voroneț
Mănăstirea Voroneț este supranumită a fi “Capela Sixtină a Estului”, fiind una dintre cele mai cunoscute mănăstiri din Bucovina. A fost construită tot de Ștefan cel Mare, în anul 1488. Toate legendele referitoare la ridicarea acestui lăcaș de cult îl au în comun pe domnitor. Se spune că Ștefan cel Mare l-a vizitat pe sihastrul Daniil pentru a-i cere un sfat înțelept referitor la necazurile cu turcii. Acesta l-a sfătuit să pornească la luptă împotriva lor, iar Ștefan i-a promis că dacă oastea română va învinge lupta, va înălța o biserică pe care i-o va dărui Preasfințeniei sale. Întors victorios din luptă, Ștefan a ridicat biserica promisă pe malul Voronețului.
Această mănăstire este apreciată pretutindeni pentru pictura și mai ales, pentru acel albastru de Voroneț imposibil de reprodus. Picturi interioare extrem de impresionante sunt Spălarea Picioarelor, Cina cea de Taină și Ciclul Patimilor. Pictura exterioară este unul din cele mai reușite ansable de artă feudală românească. Frescele parcă prind viață, mulțumită culorilor vii, atât de asemănătoare cu natura înconjurătoare. Biserica dispune de un plan trilobat, cu turlă cu boltă modovenească pe naos. Aceasta a suferit de-a lungul timpului modificări minore, păstrându-și forma inițială într-o mare măsură. Mănăstirea Voroneț poartă hramul Sf. Mare Mucenic Gheorghe.
Mănăstirea Sucevița
Mănăstirea este ctitorie a familiilor Movileștilor, neam de cărturari, boieri și domnitori, fiind construită în 1583. Îmbină armonios elemente de arhitectură bizantină și gotică, dispunând de un plan trilobat specific acestor mănăstiri din Bucovina din timpul lui Ștefan cel Mare. Impresionante sunt și aici picturile mănăstirii, ce au fost realizate în 1595. Picturile exterioare și interioare relatează amplu cele mai importante momente biblice atât din Vechiul, cât și din Noul Testament.
Pictorii sunt cunoscuți sub denumirile de Ioan Zugravul și Sofronie, aceștia fiind doi frați foarte talentați. Pictura s-a menținut până în zilele noastre, însă pe parcurs s-au adăugat diverse elemente noi. Mănăstirea Sucevița poartă hramul Invierii Domnului, Schimbarea la Față. Elementul ce îi oferă unicitate mănăstirii este reprezentarea scării Sf. Ioan Scărarul, în pictura exterioară.
Mănăstirea Moldovița
Sursă foto: mănăstirea-moldovita.ro
Mănăstirea exista încă din vremea voievozilor Mușatini, ce au ocrotit-o. A rezistat până la sfârșitul secolului al XV-lea, când s-a prăbușit din pricina alunecărilor de teren. Voievodul Petru Rareș a continuat existența mănăstirii, alegând un loc nou de construcție, în zona mai de șes. Noua construcție datează din 1532, având hramul Buna Vestire. Ruinele vechii mănăstiri se mai pot observa și în zilele noastre. Ceea ce deosebește acest lăcaș de cult de alte mănăstiri din Bucovina este aspectul de fortăreață pe care zidurile înalte li tunurile de apărare i-l oferă.
Picturile mănăstirii sunt cel mai bine conservate dintre toate celelalte picturi ale mănăstirilor din zonă, cu precădere pe fațadele de sud și de est. Culoarea specifică a acesteia este galbenul. Pictura se caracterizează de tendința de umanizare a figurilor, a căror culoare s-a păstrat foarte bine. Toate frescele sunt realizate în stil post bizantin, cu influențe renascentiste și gotice. Se spune că picturile au fost realizate de Toma de la Suceava, cunoscut ca fiind pictorul de curte al lui Petru Rareș.
Mănăstirea Humor
Sursă foto: judetulsuceava.ro
Mănăstirea datează din 1530 și poartă hramurile Adormirii Maicii Domnului și a Sf. Mucenic Gheorghe. Afost construită de logofătul Toader Bubuiog, în satul numit la fel ca mănăstirea, din județul Suceava. Dispune de plan triconc cu abide laterale, însă fără turle, iar ușile și ferestrele sunt specifice stilului gotic. A fost pictată în frescă, la fel ca celelalte mănăstiri prezentate. Ceea ce o deosebește de celelate este unitatea de tonalitate cromatică, predominante fiind diferitele nuanțe de roșu.
Dacă ajungeți în zona Bucovinei, nu ezitați să includeți în planul de vacanță și vizita acestor mănăstiri. Sunt extrem de frumoase din punct de vedere al arhitecturii și al picturii, iar curțile acestora sunt excelente locuri de meditație. Aici orice turist se poate bucura de liniștea de care are nevoie, timpul parcă stă în loc, iar stresul pare a fi o invenție a societății moderne.
Acest articol are 2 comentarii
Dan
28 mart. 2018Sunt foarte curios să aflu criteriile care au stat la baza topului. Sau titlul a fost ales doar pentru că sună bine?
Ciprian Pardău
29 mai 2018Salutare, Dan! Mulțumim pentru comentariu și implicarea în discuții pe Hai la Dorna. Topul este realizat din perspectiva autorului, fapt pentru care a fost scris doar cu acest criteriu în minte! Toate cele bune!