Este ora 7:20, o dimineață de luni, după un weekend încărcat. Sunt în redacția de știri, am în față o cafea proastă luată de la automat, mă pregătesc să intru în emisie. Îmi verific mailul. Doi invitați care anunță că nu mai apar la emisiune, câteva oferte de la companii aeriene și un mail de la Ioana. Îl deschid. “Sorina, m-au contactat cei de la http://hailadorna.ro. Au fost foarte încântați de festival anul trecut. Vor să scriem un articol în care să povestim cum a fost la Dorna Art 2015. Te bagi?” – și de aici, nostalgia primei ediții…
Am ajuns la Vatra Dornei în 10 august 2015, cu un dor nebun de acest loc. Îmi place aerul din Dorna, îmi plac munții, îmi plac terasele la care te relaxezi și bei o bere rece atunci când în orașele mari te topești de căldură. Îmi plac oamenii de aici: sinceri, cu un umor aparte, deschiși. Am oprit lângă Cazinou. Carol, pe care atunci l-am cunoscut, ne aștepta cu cafele și cu tone de hârtii: programul festivalului, datele cazărilor, contractele pentru trupe și zeci de note și update-uri pe care ni le-a făcut scurt și la obiect, preț de o țigară.
După ce ne-am lăsat bagajele la cabană, am intrat în priză. Echipă mică sosită de la Cluj, aveam la dispoziție trei zile să pregătim locația, să construim scena, barul și zona de relaxare. Am vopsit paleți, am instalat hamace, expoziția de fotografie arhitecturală a celor de la Monumente Uitate, bannerele, roll-up-urile, proiectoarele, am lipit afișe, am împărțit flyere. Timpul se scurgea într-un ritm extrem de alert, noi eram din ce în ce mai obosiți și festivalul de-abia acum urma să înceapă.
Trăiești o experiență cu totul și cu totul specială, unică, atunci când organizezi un festival. Totul se derulează extrem de intens, te bucuri de fiecare clipă. Între două postări pe facebook și trei telefoane, apuci uneori să te oprești pentru o clipă și să privești în jurul tău. Vezi oamenii fericiți, dornenii care trec prin parc și se opresc curioși, un domn în vârstă care nu înțelege de ce atâta agitație în oraș, copiii care se strecoară printre cabluri să vadă cum e în spatele scenei, Cazinoul…
Timp de trei zile, Cazinoul a devenit nucleul orașului dintre munți. Jocurile de lumini de pe clădire l-au transformat într-un punct cu totul și cu totul special, parcă dintr-o altă lume. Sute de tineri, fie de la scenă, fie de la bar, ori din hamace, nu s-au lăsat speriați de ploaie sau de soare și s-au bucurat de concerte, filme, teatru.
În timpul zilei, grădina Cazinoului era transformată într-un alt fel de parc de distracții. Zeci de copii participau la concursuri de biciclete, ateliere de improvizație sau handmade. Seara, locația devenea o grădină împăienjenită de tineri veseli, frumoși, veniți să se bucure de festival, party-uri și concerte.
După ce au lăsat mașina cu motorul stricat într-un sat din Bucovina, au ajuns la festival și cei de la Fără Zahăr, obosiți și toropiți de nervi și de căldură, dar zâmbitori și cu glumele la ei. A venit Teodora Iacob cu Euphonia String Quartet, cei de la Straight from the Bottle, au venit băieții de la Douănutri*, blindați de aparatură foto-video și beri puse la rece, au venit fetele de la Asociația Kilometrul 0, pregătite de workshop-uri de film, a venit PLUS, hotărât să facă un video mapping de zile mari pe Cazinou, au venit Alex Mureșan și WU-JI, Perpetuum și mulți alți tineri puși pe distracție și deciși să se bucure de trei zile intense în care grădina Cazinoului a fost reactivată.
După trei zile de muncă, distracție și multe cafele, s-a încheiat și pentru noi prima ediție Dorna Art. Am rămas cu un sentiment extraordinar. Cu o senzație de bine, de bucurie și mulțumire că am reușit să punem pe picioare un festival.
Cu certitudine nu a fost cel mai mare eveniment din România, sau cel mai important festival din 2015, dar datorită celor care au crezut în noi și în proiectul Dorna Art, a fost cea mai tare experiență pe care am trăit-o cu toții în Vatra Dornei. De aceea, ne vedem și anul acesta, la festival.
